Moment de reculegere în Senat, în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în Revolta de la Brașov

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 15.11.2021 - 16:22
Moment de reculegere în Senat, în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în Revolta de la Brașov. / Foto: rfi.ro

Senatorii au păstrat un moment de reculegere, luni, în deschiderea şedinţei de plen, în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în Revolta anticomunistă de la Braşov, din 1987.

SHARE

"Astăzi se împlinesc 34 de ani de la Revolta de la Braşov din 15 noiembrie 1987 şi pentru morţii de la Braşov v-aş propune să păstrăm un moment de reculegere", a transmis, de la tribuna Senatului, liderul grupului liberal, Daniel Fenechiu.

Citește și: VIDEO Culmea petrecerii în Călărași: un cal a fost invitat la masă. Participanții, amendați

La 15 noiembrie este marcată Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987, în amintirea tuturor celor care s-au ridicat în oraşul de la poalele Tâmpei să lupte pentru apărarea drepturilor individuale împotriva conducerii comuniste.

Citește și: Alex Bodi a scăpat de arestul preventiv și a sărbătorit la proțap cu noua iubită, Ema Uta

15 noiembrie - Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987

Proiectul de lege care instituie Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov a fost adoptat în acest an. Actul normativ prevede posibilitatea organizării de manifestări de către Parlament, Guvern, Administraţia Prezidenţială, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, structuri asociative neguvernamentale interesate pentru comemorarea revoltei din 15 noiembrie 1987 de la Braşov, moment important al istoriei postbelice româneşti privind lupta împotriva regimului comunist. 

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de prim for sesizat, la 2 iunie 2021, iar la 23 iunie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. În Camera Deputaţilor proiectul de lege a fost aprobat cu 290 de voturi favorabile şi o abţinere. Legea 215 a fost adoptată la 22 iulie 2021 de preşedintele României Klaus Iohannis.

La 14 noiembrie 1987, muncitorii de la uzina Steagul Roşu din Braşov primesc salariile reduse, fără să le fie oferite explicaţii în acest sens de către reprezentanţii conducerii. O parte dintre muncitori refuză să înceapă activitatea, acestora li se alătură şi ceilalţi muncitori sosiţi la lucru în dimineaţa zilei de 15 noiembrie. Se adună în faţa Palatului Administrativ şi scandează împotriva conducerii întreprinderii, după care pornesc în marş spre sediul prefecturii, fiind susţinuţi şi de alţi braşoveni. Traseul include sediul Comitetului Judeţean de Partid, unde nu reuşesc să obţină niciun rezultat în urma discuţiilor cu primarul. Protestul strânsese deja câteva mii de braşoveni, aceştia scandau împotriva conducerii de partid şi de stat. Pe acest fond, autorităţile trimit trupele de intervenţie ale Securităţii care ocupă poziţii de luptă. În faţa baricadei acestora mulţimea se dispersează şi, în zilele următoare, încep arestările, potrivit memorialsighet.ro.

În perioada 16-25 noiembrie 1987 peste 190 de persoane au fost arestate şi cercetate la Braşov şi la Bucureşti. În data de 30 noiembrie 1987, în urma încheierii cercetării, 61 de persoane au fost trimise în judecată, pentru ca la 3 decembrie să fie condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 luni şi 3 ani de închisoare, care erau realizate prin muncă corecţională. Pentru solidarizarea cu aceştia, un grup de studenţi de la Facultatea de Mecanică din Braşov au scris mesaje împotriva conducerii comuniste în sălile universităţii şi au fost exmatriculaţi, pentru ca la 22 decembrie 1987, trei studenţi de la Facultatea de Silvicultură din Braşov care au protestat faţă de sentinţele date şi împotriva arestării muncitorilor de la Steagul Roşu, să fie arestaţi şi anchetaţi şi ulterior exmatriculaţi şi angajaţi ca muncitori necalificaţi. În dosarul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, judecătorii de la Judecătoria şi de la Tribunalul Judeţean Braşov au cerut ministrului justiţiei un recurs extraordinar.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te