Mircea Albulescu este, fără dar și poate, unul dintre cei mai cunoscuți actori români, iar figura artistului este emblematică pentru scena de teatru, dar și pentru film.

“N-am vrut să fac nimic, n-am vrut să ajung nimic”

Mircea Albulescu s-a numit ]n buletin Iorgu V. Albulescu. El s-a născut pe 4 octombrie 1934 și a absolvit Şcoala Medie de Arhitectură în anul 1952. El spunea: “N-am vrut să fac nimic, n-am vrut să ajung nimic. În timp ce eram elev la şcoala de arhitectură, iubeam o fată, care fată era la Ateneul Popular «Ana Ipătescu».

Acolo puteai să cânţi în orchestră, să fii în cor sau în echipa de dansuri; dacă nu erai bun la nici una din astea, erai trecut la echipa de teatru. Exact cazul meu”. Albulescu și-a început astfel cariera ca artist amator, iar în 1950 a fost angajat la Teatrul Naţional, ca «artist corp ansamblu», adică figurant.

În 1951, pe când era încă elev la școala de arhitectură, a dat examen la Institutul de teatru. În final a terminat arhitectura, iar în 1952, când a devenit student la clasa Aurei Buzescu.

Ulterior, avea să devină profesor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Mircea Albulescu jucat la Teatrul Municipal din Bucureşti, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional şi a apărut în peste 80 în filme, a fost realizator la Teatrul Naţional Radiofonic, a colaborat frecvent cu televiziunea și a publicat mai multe volume de poezie, printre care „Vizite”, „Pajura singurătăţii”, „Bazar sentimental”. „Bilete de favoare”, “Bunicii mei” şi „Baraka”.

“Îmi amintesc de începuturile mele: proaspăt absolvent, jucam foarte mult, cam trei, patru premiere pe an, la un mare teatru bucureştean, şi totuşi nu scăpăm nici un prilej ca să nu fac un imens scandal, ţipând că nu joc! Atunci, doamna Bulandra m-a chemat la ea. Ca orice tânăr absolvent, gândeam obraznic despre ea. Totuşi, i-am făcut „hatârul” să-i ascult cuvintele, jucând, ca la Institut, „momentul atenţiei”.

Într-un interviu de acum 50 de ani, spunea: “Caut. Mă caut. Caut să mă clarific. Să mă descopăr. Caut să desprind din gesturile mele artistice concrete, cotidiene, nişte idei, nişte principii teoretice cu care să mă reîntorc poate mai în cunoştinţă de mine însumi, la practică.  

Am norocul să trec de la un film la altul, am avut norocul unor roluri - în «Mihai Viteazul» şi «Canarul şi viscolul», în «Prea mic pentru un război atât de mare» şi în «Printre colinele verzi», în care mi-am încercat, de fiecare dată în alt mod, puterile. Deşi marea, încăpăţânata mea experienţă, e una şi aceeaşi…

Vreau să creez psihologii umane, nu acţiuni. Nu mă interesează atât situaţiile unui film, întâmplările unui film, epicul unui film, ci omul care transpare din toate acestea.” a mărturisit actorul.

Iubire o viață întreagă pentru o singură femeie

În acelaşi an în care a abslovit IATC-ul, la doar 22 de ani, s-a căsătorit cu Maria, doamna inimii sale vreme de mai bine de jumătate de secol, cea care i-a dăruit, după ani de încercări, şi unicul urmaş, pe fiul Matei. Dedicat căsniciei sale, Mircea Albulescu a fost profund marcat de moartea soţiei, Maria pierzând lupta cu cancerul în anul 2007.

Ulterior, marele actor avea să facă o confesiune care transmitea cutremurătoarea lui durere: "După mai bine de 50 de ani de convieţuire, primul gest neprietenos pe care l-a făcut nevastă-mea a fost să moară înaintea mea. Am fugit de acasă vreo opt luni, pentru că nu mai puteam suporta.

Fiecare colţişor îmi amintea de ea... În acest răstimp, am chemat meşterii care mi-au schimbat totul în casă. Acum încerc să învăţ să gătesc, ştiu să fac cartofi prăjiţi fără grăsime şi fripturi la grătar. Unde nu reuşesc să mă descurc în materie de arta culinară, mai întreb prietenii: Traian Stănescu e cel mai mare ciorbagiu, Petrică Vasilescu e cofetar, Victor Rebengiuc e grataragiu.

Ion Besoiu ştie cel mai bine să facă piaţă, iar Şerban Ionescu pregăteşte vânat şi peşte. Da, până a trăit Amza, mergeam împreună la vânătoare şi la pescuit...".

Citește și: Uitat de public, actorul care a distrat România cere să fie incinerat. Să nu rămână nimic după mine

Durerea pierderii soţiei se pare că l-a şi îmbolnăvit de inimă. În noiembrie 2014, a fost supus unei triple operaţii de bypass la inimă, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara. 

"Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare. Soţia mea a încetat din viaţă, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, mă ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia acolo sau dincolo", declara actorul într-un interviu, cu doar un an înainte de a se stinge din viaţă, în 2016, la 81 de ani.

A jucat în sute de piese de teatru

A jucat în sute de piese la Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie și Teatrul Național după anul 1974.

Dintre piesele de la Bulandra, amintim rolul Lopahin – „Livada de vişini” de A.P. Cehov, regia Marietta Sadova, Ionel – „Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ioan Popa, regia Nicolae Alexandru Toscani, Prefectul – „Mamouret” de Jean Sarment, regia George Teodorescu, Happy Loman – „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller.

La Teatrul Naţional a avut zeci şi zeci de roluri care au dat viaţă unor piese de succes:  Cherea – „Caligula” de Albert Camus, regia Horea Popescu, 1981, Agamemnon – ”Ifigenia” de Mircea Eliade, regia Ion Cojar, 1981, Şerban Sineşti – „Jocul ielelor” de Camil Petrescu, regia Sanda Manu, 1986, Serghei Jeleznov – ”Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1988, Bernardo Guy – „Numele trandafirului” de Umberto Eco, regia Grigore Gonţa, 1998, Satin – „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998, Farfuridi – „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Alexandru Tocilescu, 1999, Alexei Karenin – „Anna Karenina” de Helen Edmundson după Lev Tolstoi, regia Alice Barb, 2003, Firs, bătrân lacheu – „Livada de vişini” de A.P. Cehov, regia Felix Alexa, 2010, sau Profesorul – „Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Dürrenmatt, regia Alexander Morfov, 2011.

Mircea Albulescu a jucat în foarte multe filme: în Dacii – 1967, Mihai Viteazul – 1970, Zile Fierbinți – 1975, Revanșa – 1978, Pentru Patrie – 1978, Nea Mărin Miliardar – 1979, Mihail, câine de circ – 1979, Capcana Mercenarilor – 1980, Wilhelm Cuceritorul – 1982, Viraj periculos – 1983, Ziua Z – 1985 şi Noi, cei din linia întâi – 1986.