Ministerul Educației: Profesorii cu note sub 5 la titularizare pot participa la suplinire

DE Adelina Sahlean | 29.08.2019 - 14:58

Oficialii de la Ministerul Educației au trimis o notă, zilele trecute, către inspectoratele școlare, prin care arată că oricine poate participa la concurs în condițiile în care sunt îndeplinite condițiile cerute de metodologie.

SHARE

”N-ai voie să îngrădești dreptul unei persoane de a participa la un alt concurs. E dreptul fiecăruia de a participa la orice concurs dorește. Participarea la un concurs poate fi îngrădită de o instanță”, a declarat, Florian Lixandru, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, cel care a aprobat nota trimisă în teritoriu.

Pe 25 iulie 2019, fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu declara că profesorii care au primit sub nota 5 la proba scrisă de la titularizare nu vor mai fi primiți ca suplinitori, și la fel și 3.960 de profesori care s-au retras din examenul de titularizare. Andronescu spunea atunci că o astfel de măsură ar putea crește calitatea predării în învățământul preunivesitar, după model universitar.

Pe 27 august 2019, Ministerul Educației se răzgândește și trimite o notă către inspectorate prin care le spune că toate persoanele care îndeplinesc condițiile din metodologie se pot înscrie la concursurile organizate la nivel județean și în București (n.r. concursul de suplinire), indiferent de notele obținute anterior.

Rezultatele de la Titularizare 2019 arată că mai puțin de jumătate dintre profesorii (46,86%) care au dat examenul de titularizare au obținut note de peste 7, minimum necesar pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Aceleași date mai arată că 4.000 de profesori au luat sub 5 la proba scrisă, iar alți 3.960 de profesori au ieșit din examen.

Nota ministerului Educației poate fi consultată pe site-ul Hotnews.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te