Mii de români au ajuns azi noapte în țară, preponderent din Germania, pentru a-și petrece sărbătorile pascale cu familiile din România. Surpriza lor: abia în vamă au aflat că Germania a fost inclusă pe lista țărilor cu risc epidemiologic pentru care se impune intrarea în carantină. Acum trei zile Germania era în scenariul verde și niciunul dintre cei veniți nu s-a gândit că situația a luat o astfel de turnură. Mai mult, cei mai mulți dintre cei care au venit acum în România au concediu doar câteva zile, iar intrarea în carantină le-ar putea pune în pericol chiar pierderea locurilor de muncă.
Citește și: SUA au recunoscut genocidul armean. Erdogan, furios. Armenia: O măsură foarte puternică
Cinci artere au fost deschise de polițiștii de frontieră din Nădlac, pe sensul de intrare în țară. Chiar și așa, se așteaptă de la două ore până la patru ore pentru a trece de controlul la frontieră și mai apoi prin corturile de triaj.
„Ne nemulțumește sistemul ăsta de aici. Stăm două-trei ore să completăm un formular. Venim din Germania fără să știm că ne bagă în carantină, acolo ne fac teste și nu ne-a spus nimeni că acum ne bagă în carantină. Nu suntem informați. Avem 10 zile de concediu și noi trebuie să stăm 14 zile în carantină, cum se poate? Fără ca nici măcar cineva să ne fi anunțat înainte, că altfel nu veneam”, spune una dintre româncele venite în țară, potrivit aradon.ro.
Citește și: A atacat sau nu Iranul centrul nuclear israelian? O rachetă SA-5 a explodat lângă Dimona
„Nu se păstrează nicio regulă, nicio distanțare. Stăm sub formă de grămadă. Suntem repeziți și ni se spune că nu am citit Monitorul, când să îl fi citit dacă am fost la lucru și am plecat de dimineață?” „Afară avem teste rapide și ne lasă să muncim. Am venit 5 zile libere, cum să stau 14 zile în carantină?” „Mai degrabă nu veneam. E o bătaie de joc”. „Ne întoarcem pentru că nu putem sta 2 săptămâni în carantină, am venit cu soția gravidă la câteva controale, dar nu putem. Nu avem ce să facem. Tot concediul meu este două săptămâni. Am făcut un drum degeaba”. Spun cei ce se aflau în noaptea de 23 spre 24 aprilie în Vama Nădlac II.