Meteorologii anunță o iarnă cu ger și cantități importante de zăpadă. Când va ninge în România

DE Alin Crișan | Actualizat: 27.10.2023 - 21:08
Meteorologii anunță o iarnă cu ger și cantități importante de zăpadă. Când va ninge în România - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ
Meteorologii anunță o iarnă cu ger și cantități importante de zăpadă. Când va ninge în România - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ

Precipitaţii mai importante cantitativ ar putea fi în luna februarie, astfel încât să se depună strat de zăpadă, mai degrabă în zonele montane, dar să existe şi perioade în care acestea să apară şi în zonele joase, a afirmat, vineri, Florinela Georgescu, directorul ANM.

SHARE

Precipitaţii mai importante cantitativ ar putea fi în luna februarie, astfel încât să se depună strat de zăpada, mai degrabă în zonele montane, dar să existe şi perioade în care acestea să apară şi în zonele joase, a afirmat, vineri, Florinela Georgescu, directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Meteorologii anunță o iarnă cu ger și cantități importante de zăpadă. Când va ninge în România

"Din cele trei luni de iarnă, mai degrabă în a doua parte a iernii, aşa cum s-a întâmplat şi ultimii ani, dincolo de jumătatea lunii ianuarie, în luna februarie, e posibil ca precipitaţiile să fie mai importante cantitativ şi să se depună strat de zăpadă, mai degrabă în zonele montane, dar să existe şi perioade în care acestea să apară şi în zonele joase", a menţionat Florinela Georgescu, la o conferinţă privind "Provocările iernii 2023 - 2024 pentru sistemul energetic naţional", organizată de Focus Energetic.

Citește și: România, împărțită în două de vreme. La București e vreme de vară. Unde sunt schimbări

Potrivit acesteia, intrăm în iarnă cu temperaturi mai ridicate decât normal şi cu precipitaţii deficitare, chiar dacă în prima parte a lunii noiembrie va fi un oarecare excedent de precipitaţii pe jumătatea de vest a ţării.

"Prognoza arată o anomalie pozitivă a temperaturilor în decembrie, adică puţin mai cald decât ar trebui să fie raportat la media ultimelor decenii, însă este o abatere pozitivă a temperaturilor destul de redusă, care lasă loc categoric şi posibilelor perioade cu ger. Nu este exclus ca în decembrie să avem primele episoade cu ger", a precizat directorul executiv al ANM.

Ea a menţionat că iernile normale în România pot aduce episoade cu vreme severă, viscole, ger şi ninsoare, care să se depună în strat consistent de zăpadă.

Citește și: Vreme extremă în jumătate din țară. Care sunt zonele afectate. ”Curățați șanțurile și rigolele!”

"Din punct de vedere al cantităţilor de precipitaţii, luna februarie este una care arată un excedent în cea mai mare parte a ţării. Astfel, chiar dacă vom fi pe un fond de temperaturi în medie ceva mai ridicate decât normal, nu este exclusă apariţia episoadelor cu vreme mai severă şi probabilitatea de a se depune strat de zăpadă şi în zonele joase ale ţării", a mai spus Florinela Georgescu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te