Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,81 %
Marcel Ciolacu 19,29 %
99,49 %
Elena Lasconi 19,06 %
George Simion 13,89 %
Click aici pentru rezultate complete

METEO Primele predicții despre iarna 2024/2024: Vortex Polar mai slab, de la tricou la căciulă

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 27.08.2024 - 17:20
Primele predicții despre iarna 2024/2024: Vortex Polar mai slab, de la tricou la căciulă - Foto: pexels.com/Kristin Vogt - Imagine cu rol ilustrativ
Primele predicții despre iarna 2024/2024: Vortex Polar mai slab, de la tricou la căciulă - Foto: pexels.com/Kristin Vogt - Imagine cu rol ilustrativ
Primele predicții despre iarna 2024/2024: Vortex Polar mai slab, de la tricou la căciulă - Foto: severe-weather.eu
Primele predicții despre iarna 2024/2024: Vortex Polar mai slab, de la tricou la căciulă - Foto: severe-weather.eu
Primele predicții despre iarna 2024/2024: Vortex Polar mai slab, de la tricou la căciulă - Foto: severe-weather.eu
Primele predicții despre iarna 2024/2024: Vortex Polar mai slab, de la tricou la căciulă - Foto: severe-weather.eu

Specialiștii de la mai multe institute meteo din întreaga lume au realizat, pe baza modelelor, primele predicții despre iarna 2024/2024. În primele luni, cel puțin, Vortex Polar va fi mai slab și vremea va fi marcată de multe anomalii, precum trecerea de la tricou la căciulă.

SHARE

O primă privire asupra prognozei pentru iarna 2024/2025 arată influența unei faze slabe a fenomenului La Niña. Această fază va modifica modelul obișnuit al jet stream-ului deasupra Americii de Nord și a Oceanului Pacific, extinzându-și influența asupra restului lumii. De asemenea, specialiștii de la severe-weather.eu spun că monitorizează un Vortex Polar potențial mai slab decât în mod normal pentru prima jumătate a iernii.

Primele predicții despre iarna 2024/2024: Vortex Polar mai slab, de la tricou la căciulă

Pentru realizarea primelor predicții pentru iarna ce urmează, specialiștii explică că au analizat două modele sezoniere: ECMWF din Europa și CanSIPS din Canada.

Toate aceste prognoze conturează o imagine medie a celor trei luni de iarnă meteorologică (decembrie-ianuarie-februarie) și arată tiparele meteorologice generale predominante.

Chiar dacă modelele ar fi 100% exacte, nu înseamnă că astfel de condiții meteorologice ar dura trei luni la rând. Ele sugerează doar cum ar putea arăta tiparele meteorologice în cea mai mare parte a timpului.

Citește și: Surplusul de gaze al UE moştenit de iarna trecută, eliminat. Cu cât va crește factura la iarnă?

Modelul ECMWF

Modelul de presiune prognozat pentru iarna 2024/2025 de ECMWF arată un sistem de înaltă presiune La Niña evident în Pacificul de Nord și o zonă de joasă presiune deasupra Canadei. Zona de înaltă presiune se extinde din sudul Statelor Unite prin Atlantic până în vestul și centrul Europei.

În general, acest lucru împinge jet stream-ul în nordul și nord-vestul Statelor Unite. Dar, deasupra Europei, jet stream-ul este împins mai departe spre nord, datorită zonei de înaltă presiune.

Anomalia presiunii de suprafață arată, de asemenea, un model interesant deasupra Pacificului tropical. O zonă largă de înaltă presiune este prevăzută să acopere regiunea, indicând un model de tip La Niña. Acesta este un semn care confirmă influența La Niña asupra circulației tropicale de suprafață și prezența sa în atmosferă.

Examinând prognoza temperaturii de suprafață din Europa, observăm o imagine așteptată, bazată pe anomaliile de presiune. Cea mai mare parte a continentului este mai caldă decât în mod normal, sub influența sistemului de înaltă presiune care se extinde în continent dinspre Atlantic, spun specialiștii severe-weather.eu.

Citește și: Cum rămân românii cu facturi mici și după eliminarea plafonării prețului la energie? Ce e schema CfD

Previziunile de precipitații pentru Europa indică un sezon mai uscat în vest, din cauza anomaliei de înaltă presiune. Dar în restul continentului se pot înregistra precipitații mai abundente decât în mod normal.

În ceea ce privește Europa, se vor înregistrea în principal căderi de zăpadă sub medie. Doar peste Scandinavia sunt prognozate ninsori mai abundente decât în mod normal, datorită influenței unui sistem local de joasă presiune.

În America de Nord, prima prognoză pentru iarna ce urmează a ECMWF indică temperaturi de suprafață medii spre mai scăzute în cea mai mare parte a vestului Canadei. Temperaturi mai ridicate decât normalul sunt prognozate în sudul Statelor Unite, cu o anomalie mai slabă spre nordul și estul Statelor Unite.

Modelul CanSIPS

Modelul meteo CanSIPS vine de la biroul canadian de meteorologie - Canadian Seasonal and Interannual Prediction System (CanSIPS). Acesta constă în două modele climatice fizice cuplate atmosferă-ocean-teren.

Predicțiile pentru iarna 2024/2025 arată un model La Niña slab, pe baza datelor istorice. O zonă de înaltă presiune se află deasupra Pacificului de Nord și a Aleutinelor (Alaska), cu o zonă de joasă presiune indicată deasupra Canadei.

Citește și: STUDIU Pui pompă de căldură și fotovoltaice în loc de centrală pe gaz? Se amortizează în 10-12 ani

O altă zonă de înaltă presiune se află deasupra nord-vestului Europei. Dar, trebuie să ne amintim că aceasta este prima prognoză, spun specialiștii severe-weather.eu, deci nu arată încă nicio zonă definită de joasă presiune, așa cum era de așteptat.

Dacă ne uităm la temperaturile de suprafață din Europa, observăm anomalii calde pe cea mai mare parte a continentului. Putem vedea o zonă cu temperaturi normale spre mai scăzute într-o centură care traversează părțile centrale. Acesta este fluxul de est din afara zonei de înaltă presiune, care se rotește în sensul acelor de ceasornic.

În America de Nord, modelul Cansips prognozează temperaturi peste normal în jumătatea de sud a Statelor Unite. Dar arată temperaturi mai scăzute decât normalul în cea mai mare parte a sudului Canadei, care se extind în jos peste părți din nordul Statelor Unite și partea superioară a „Midwest”-ului.

În ceea ce privește precipitațiile, prognoza CanSIPS este similară cu cea a ECMWF. Modelul indică mai puține precipitații pe cea mai mare parte a Europei. Având în vedere temperaturile peste normal, acesta este un semnal pentru mai puține căderi de zăpadă decât în mod normal pe o mare parte a continentului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te