Peste 80 de localități din 19 județe au fost afectate de furtunile din ultimele zile. Un copil a ajuns la spital după ce a fost lovit de bucăți din acoperiș.
Meteo. Peste 80 de localități din România, afectate de furtună. Un copil a ajuns la spital
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis, miercuri, că în urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice din ultimele 24 de ore au fost înregistrate efecte la nivelul a 81 de localități din 19 județe.
Potrivit unui comunicat al IGSU , este vorba de localități din județele Alba, Argeș, Bihor, Brașov, Caraș Severin, Cluj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Sălaj, Timișoara și Tulcea, unde s-a intervenit pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la 37 imobile, pentru degajarea a 136 copaci și 12 stâlpi, fiind avariate 21 autovehicule.
Efecte semnificative s-au înregistrat în localitatea Ghilad din județul Timiș, unde un minor a fost lovit de elemente de acoperiș desprinse, copilul fiind transportat la spital de un echipaj SAJ, conștient și cooperant, acesta suferind leziuni minore.
În prezent nu sunt semnalate persoane blocate sau urgențe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice.
De asemenea, pentru informarea populației au fost emise 22 mesaje prin sistemul RO-ALERT, în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 18 județe.
Pentru gestionarea efectelor fenomenelor prognozate, la nivel național au fost în serviciul operativ pregătiți să intervină, peste 10.000 de pompieri, polițiști și jandarmi, cu peste 7.300 de mijloace.