Urmează doiă zile cu caniculă. Meteorologii au emis noi alerte de temperaturi foarte ridicate pentru mare parte din țară.
Noi alerte de vreme caniculară, în minivacanța de Sfânta Maria. Peste 37 de grade
Administrația Națională de Meteorologie atenţionează că joi şi vineri, între orele 12.00 şi 21.00 va fi caniculă în Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, dar şi în vestul, centrul şi sudul Munteniei, cu temperaturi de până la 37 de grade şi disconfort termic ridicat. Potrivit meteorologilor, sâmbătă, valul de căldură va persista în vestul, sud-vestul şi local în centrul ţării.
Meteorologii au emis, joi, două atenţionări Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabile joi şi vineri, între orele 12.-21, pentru mare parte din ţară.
Joi, 14 august, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, caniculă şi disconfort termic ridicat în Maramureş, Crişana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum şi în vestul şi sudul Olteniei. potrivit sursei citat,e între orele 12.00 - 21.00, în aceste zone indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice.
Vineri, în ziua de Sfânta Maria, în acelaşi interval orar, se va înregistra un val de căldură cu temperaturi deosebit de ridicate, caniculă şi disconfort termic ridicat în Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în vestul, centrul şi sudul Munteniei. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi în regiunile vestice şi nord-vestice şi izolat în cele sudice şi sud-estice.
Potrivit meteorologilor, în această zi, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice şi sud-vestice.
Sâmbătă, valul de căldură, temperaturile deosebit de ridicate, canicula şi disconfortul termic ridicat vor persista în vestul, sud-vestul şi local în centrul ţării, transmite ANM.