Mesajul tranșant al unui tată, pentru ministerul Transporturilor, al cărui copil se află în trenul întârziat 11 ore, din cauza furtunii. Băiatul trebuie să ajungă la Concursul Național de Atletism.
Este haos pe calea ferată din cauza furtunilor care au lovit jumătate din vestul țării. Unele trenuri au întârzieri și de 11 ore.
Este cazul trenului care vine de la Arad și merge la Constanța. Acesta are o întârziere de 660 de minute, scrie Antena 3.
Mai multe trenuri care vin din vestul țării au întârzieri de sute de minute, din cauza furtunilor, care au produs mai multe pagube.
În trenul de la Arad, care are o întârziere de 11 ore, se află și un tânăr de 15 ani care trebuia să ajungă la Concursul Național de Atletism. Prestația acestuia s-ar putea să fie afectată, din cauza acestei întârzieri.
Citește și: Cafeaua, ciocolata sau cauciucul nu mai pot fi vândute în UE dacă provin din defrișări. Noua lege
Reprezentanții CFR au transmis că a fost nevoie de intervenție pe aproximativ 20 de intervale de cale ferată unde zeci de copaci, dar și stâlpi de beton, care susțin linia de contact, au fost rupți și prăbușiți pe calea ferată.
Totodată și firele de alimentare cu energie electrică pentru locomotive, au fost distruse.
Părinți îngrijorați
Tatăl copilului de 15 ani, aflat în trenul de la Arad, împreună cu antrenoarea sa a povestit în direct la Antena 3 CNN, experiența prin care trece fiu său, dar a transmis și un mesaj pentru autorități.
"Au stat nouă ore în câmp și au așteptat să se întâmple ceva. Pur și simplu au stat, ca să vină cineva să ia un copac de pe șine. Este revoltător.
Fiul meu doarme acum, în tren pentru că are nevoie de odihnă. Performanță se face mergând cu trenul în pas de pitic.
Norocul nostru este că acest concurs este mâine.
Citește și: Am comparat cât de mult s-au scumpit produsele la Lidl față de acum un an. Prețuri cu 30% mai mari
Copilul a primit o sticlă de apă de la niște oameni care stăteau în cușeta respectivă, care au abandonat trenul. Noi am aflat undeva în jurul orei 10.00.
Aș întreba și eu pe cineva din minister: dacă ar avea un copil în tren oare cum ar proceda în cazul acesta?
Dacă cineva din guvern ar avea un copil în tren, cum ar proceda în cazul ăsta?", a spus Vasile Blidar, tatăl copilului.