Confuzia mediatică creată în jurul acestei crize are însă aspecte de război informațional („the fog of war”). Judecând la rece derularea acestei crize mi se par ies în evidenţă două fenomene: „leapşa” şi „bătălia agendelor”.
În prima fază am asistat la jocul de-a leapşa al instituțiilor publice, fiecare încercând sa plaseze vina în altă parte. Poliţia a dat leapşa în prima zi STS-ului, apoi STS-ul a dat leapşa înapoi poliţiei iar aceasta a dat leapşa procurorului de caz … şi tot așa.
Guvernul Dăncilă tot încercă să evite leapşa cu niște demiteri şi cu sloganul „să nu politizăm”. De altfel, coaliția de guvernare se simte cu musca pe căciulă, atât pentru complicitățile cu clanurile interlope locale cât şi pentru campania acerbă de după „noapte ca hoții”, în care au schimbat politica penală a statului român. Paradoxal, deputatul Florin Iordache din Caracal a fost vârful de lance al măcelăririi legilor justiției.
În acest joc de-a leapşa au intrat şi judecătorii şi procurorii, comunicatele pe care le-au dat secțiile de judecători şi procurori având diferențe semnificative. Jocul de-a leapşa este în plină desfășurare însă toate bâlbâielile şi scandalul mediatic relevă o eroare de sistem şi nu doar un eșec punctual.
Al doilea fenomen ce creează confuzie este cel de bătălie a agendelor diverselor grupuri de interese. Am văzut cum PSD-ul încearcă să profite de criză ca să pună mâna pe STS (vezi propunerile miniștrilor Fifor sau Leş). Sunt foarte multe agende promovate cu acest prilej, sub emoția generată de această eroare de sistem şi de revolta cetățenilor. Aș vrea să scot în evidenţă două subiecte de promovare a agendelor, cu impact asupra sistemului de securitate națională.