Maia Sandu sceptică în privința unirii României cu Rep. Moldova: E nevoie de o majoritate largă

DE Daniel Toșa | 28.12.2021 - 14:15
Maia Sandu sceptică în privința unirii României cu Rep. Moldova: E nevoie de o majoritate largă/FOTO: Facebook/MaiaSandu
Maia Sandu sceptică în privința unirii României cu Rep. Moldova: E nevoie de o majoritate largă/FOTO: Facebook/MaiaSandu

Președintele Republicii Moldova este mai degrabă sceptic în privința unirii cu România. Maia Sandu a vorbit despre posibilitatea organizării unui referendum cu privire la această chesitune, dar susține că pentru înfăptuirea unirii este nevoie de „o majoritate covârșitoare”.

SHARE

O susținere majoritară, fragilă, în favoarea unirii, din partea cetățenilor Republicii Moldova, vizavi de unire, nu ar fi de ajuns. Șansele de reușită ar fi extrem de mici, dacă luăm în calcul afirmațiile Maiei Sandu. În micul stat de peste Prut există numeroase comunități rusofone care se opun uniri, pe lângă moldovenii care fie vor ca statul să rămână independent din punct de vedere formal, fie să fie sub influența rusă.

„Știm că există un număr mare de oameni și, probabil, în creștere care sprijină ideea Unirii. În același timp există o altă parte din societate care este speriată de ideea Unirii, ori, un asemenea proiect major se poate face doar cu susținere majoritară, suficientă în societate. O să urmărim sondajele, o să vede cum se întâmplă lucrurile”, a declarat Maia Sandu.

Citește și: Studiu sud-african: Omicron îmbunătăţeşte imunitatea neutralizantă împotriva variantei Delta

„Un asemenea proiect (unirea- n.r.) trebuie să fie susținut de o majoritate covârșitoare a cetățenilor”, adăugat Maia Sandu, pentru Pro TV Chișinău. 

Unirea Republicii Moldova cu România, prin ochii cetățenilor

În ultimii ani, analizele sociologice din Republica Moldova, dar și din România au arătat cifre descurajatoare cu privire la proiectul pro-unire.

Cele mai recente sondaje arată că numărul cetățenilor care-și doresc unirea în România este curpins între 30-40%. De asemenea, conform cifrelor oficiale, circa 1,05 de milioane de cetățeni moldoveni au și cetățenia română, dintre care circa 750.000 sunt adulți, iar restul minori.

Republica Moldova are o populație de aproximativ 2,7 milioane de locuitori, fără regiunea transnistreană, potrivit datelor oficiale de la Chișinău.

Citește și: Un polițist sub acoperire a lucrat 6 luni ca șofer de TIR pentru a demasca șpăgarii de la frontieră

În cadrul aceluiași interviu, Maia Sandu a afirmat că Republica Moldova nu are nicio intenție să adere la NATO. Principalul impediment este neutralitatea înscrisă în Constituția Republicii Moldova.

„Constituţia noastră spune că suntem o ţară neutră. Nimeni nu a schimbat-o. Nu există astfel de iniţiative acum. Nu reprezentăm nicio ameninţare militară”, a declarat Sandu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te