Iosif Sava a fost aristocratul care i-a învățat muzică pe români. Astăzi se împlinesc 25 de ani de la moartea sa, în 18 august 1998. Și tot în 2023 se împlinesc 90 de ani de la nașterea marelui om de cultură.
Iosif Sava a fost un munte de om, cu o voce gravă şi o manieră inconfundabilă a rostirii, este cel ce a dat culturii noastre pre şi postrevoluţionare un sens aparte, adânc, întruchipând, cu pasiune, rafinament şi eleganţă, tot ceea ce a însemnat respectul pentru valori.
Astăzi, se împlinesc 25 de ani de la plecarea sa, după ce o infecție nosocomială postoperatorie avea să îi aducă sfârşitul la doar 65 de ani.
Încă de la 6 ani este inițiat în tainele muzicii
Iosif Segal, pe numele său la naştere, a văzut lumina zilei la 15 februarie 1933, la Iaşi, fiind descendent al unei familii de muzicieni profesionişti evrei, a căror activitate se întindea de-a lungul a 400 de ani.
Tatăl său avusese şapte fraţi, toţi cu rezultate notabile în muzică, bunicul său absolvise Conservatorul din Iaşi, fiind, pentru o vreme, unul dintre colaboratorii lui Gavriil Musicescu, iar străbunicul fusese unul dintre primii absolvenţi ai aceluiaşi Conservator, întemeiat de Alexandru Ioan Cuza.
La doar șase ani, Iosif Sava cânta la orga bisericii catolice din Iaşi. A studiat muzica, instrumentele viola şi pianul, la şcoală şi în liceu. Apoi, urmând tradiția familiei, a studiat la Conservatorul Municipal din Iaşi, între 1945-1947, a frecventat cursurile Academiei de Muzică „George Enescu” din același oraș, după care au urmat doi ani la Institutul de Artă din capitala Moldovei. În perioada 1949-1951, a fost colaborator al ziarului „Opinia” din Iași.
„Am trăit în mediu muzical de copil, iar în anii războiului, când a fost foarte greu, am făcut muzică în școala primară și chiar în primele clase de liceu. După război, am fost elev la clasa de pian a Conservatorului din lași până în 1950, când acesta s-a desființat... În casă se cânta permanent. Eu am cântat la vioară, am studiat pianul.
In 1939 aveam 6 ani şi am cântat la orga bisericii catolice", își amintea losif Sava într-unul intre Jurnalele sale.
Citește și: Cezara Dafinescu renunță la căsnicia cu George Motoi pentru marea iubire. Vor fi împreună doar 7 ani
„Tatăl meu a sădit în mine un imens respect față de istoria locurilor. Avea un înnăscut talent de povestitor. Mi-amintesc despre Ștefan cel Mare mai mult din cele auzite de la tata decât din orice pagini am citit după aceea... Mi-a dăruit o credință de unică dimensiune in valoare, în traditie. M-a indreptat spre Liceul National temelia constructiei mele intelectuale. Tata, dascalul meu, mă întreba zilnic „Câte cărți ai citit? Câte teme ai facut. E mai bine de jumatate de veac de când caut să răspund la aceste intrebari", scria losif.
Mutarea la București i-a deschis noi orizonturi
În primul din anii ‘50 se mută la Bucureşti, şi începe activitatea de colaborare ca editor muzical la Radiodifuziunea Română. A scris la ziarul „Scânteia Tineretului”, secţia de ştiinţă şi cultură. În paralel, a urmat cursurile Facultății de Filosofie de la Universitatea Bucureşti.
Anul 1958 este cel când debutează în scrierea de cronici muzicale, fapt care marchează începutul drumului său către admirația publicului larg. Acela a fost şi anul morţii tatălui său, căruia îi făgăduise că nu va uita niciodată muzica. Neobosit în a învăța, între anii 1962-1966, a studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti.
Durerea lui Iosif Sava, aristocratul care i-a învățat muzică pe români
În 1968 se transferă la Radiodifuziune, iar patru ani mai târziu, a dat naștere aici programului săptămânal „Invitaţiile Eutherpei”. Concomitent, Iosif Sava a realizat emisiunile „Cronica muzicală” şi „Viaţa muzicală în actualitate”.
Din anul 1972, a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR). Pe urmă, vreme de 13 ani, 1974-1987, a fost clavecinist, pianist al mai multor formaţii de muzică de cameră, precum: Ars Rediviva, Quodlibet Musicum și Consortium Violae, şi partener de muzică de cameră al multor soliști români de prim rang. A participat la turnee artistice în Bulgaria, Germania, Italia, Țările de Jos, Spania, Elveția, Cuba și U.R.S.S. potrivit radioromaniacultural.ro.
Îndepărtat din televiziune, după 30 de ani de activitate
În 1980 a început activitatea la televiziune, pe programul 2 al TVR, realizând săptămânal emisiunea „Serata muzicală TV”, emisiune ce a fost scoasă din grila de programe în 1985.
În 1990, losif Sava a reluat emisiunea, pe care a realizat-o ca pe un forum de discuție cu cei mai reprezentativi oameni de cultură români, gravitând in jurul muzicii, dar cu trimiteri la politica culturală şi la problemele contemporaneității.
Citește și: Actrița din umbra lui Dem Rădulescu: Ne-am îndrăgostit la o plimbare. Uneori îmi vorbește din ceruri
Ciclul de emisiuni a fost întrerupt brutal în mai 1998, când losif Sava a fost îndepărtat, prin pensionare intempestivă, din televiziunea Română, cu care avusese o îndelungată colaborare:
- în perioada 1990-1993, losif Sava a fost redactor-șef al Departamentului de Muzică din TVR, iar din 1993 până în 1998 redactor-șef al redacției culturale TVR.
- în 1997 fusese chiar numit director interimar al Departamentului Viața Spirituală, Cultură și Educație din TVR. Soția sa, Marghit Sava, își amintește de sfârșitul activității la TVR.
„În ziua în care a împlinit 65 de ani, directorul TVR de atunci s-a debarasat de el ca de-o mănușă veche, fără nimic, niciun cuvânt... Iosif Sava s-a întors, fară a spune vreun cuvânt, și a plecat. Avea amărăciune în suflet. Nu se aştepta la așa ceva.", a declarat soția jurnalistului.
„Era foarte afectat de pensionare, dar, în același timp, plin de planuri. Își dedicase viața televiziunii şi faptul că fusese concediat ca o secretară, fără să fie anunțat, fără niciun cuvânt, îl afectase în mod evident.
Pe de altă parte, părea vesel. Avea planuri pentru următorii 20 de ani: televiziune, radio, concerte, cărţi", povestește autoarea ultimului interviu cu losif Sava, Oltea Şerban-Pârâu.
Iosif Sava era cel profund afectat de ceea ce resimțea ca o pierdere esenţială. Putea fi o parte din menirea sa, munca de atâtia ani, noptile nedormite, sacrificiile enorme, toate dispărute într-o singură zi.
„Sunt un sentimental, toată viața am pierdut din cauza aceasta. Dar după patru săptămîni de când stau în studioul «<Acasă», mi-am uitat rana adâncă creată în momentul în care, după 30 de ani de radio şi televiziune, în care nu am lipsit o săptămână, s-a renunţat la mine cu atîta uşurinţă.
Aceasta este marea mândrie a vieții mele: glasul meu nu a lipsit nici o săptămână de pe posturi, chiar atunci când patru luni am fost în spital; la ora 11 am fost operat şi seara trimiteam banda la radio. Despărţirea a fost bruscă şi inechitabilă.
Asta m-a îndurerat într-un fel. Dar toate trec, ne obişnuim...", declara, amărât, losif Sava, în interviul citat, publicat de Vineri, un supliment al revistei Dilema Veche.
A fost și un autor prolific, scriind 47 de cărți, 35 din ele despre muzică, și peste 6.000 de articole. Din 1972 a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR), a fost distins cu o serie întreagă de premii, între care Premiul Academiei Române, şase premii ale UCMR, patru premii ale Asociației Profesioniştilor de Televiziune din România, Premiul Colegiului Criticilor Muzicali (1980); premiul Revistei Actualitatea muzicală: Premiul I (1981) şi Premiul pentru activitatea deosebită de critic muzical (1983). În 1996 a primit Premiul Centrului Internațional Ecumenic pentru Dialog Spiritual "Pamfil Şeicaru".
Iubirea din cantină care a dus la o căsnicie de peste 40 de ani
Într-un interviu acordat pentru adevărul.ro, soția îndrăgitului muzician a povestit cum s-au întâlnit și cum s-au îndrăgostit unul de celălalt.
„În 1956, la cantina „Casei Scânteii“, când mâncam amândoi la aceeaşi masă, în nişte farfurii de tinichea, aproximativ curate. Un cadru foarte puţin îmbietor. Cantina era într-un fel de hangar, din ce îmi amintesc.
Citește și: Actrița, care la 22 ani era „mireasa” lui Paul Belmondo, renunță la film. Dispare pentru 3 decenii
Eu lucram la presa pentru tineret, iar el la „Scânteia Tineretului“. Nu mai ştiu cum am intrat în vorbă. Există categorii de amintiri: unele sunt sfinte şi le las în cutiuţa lor, acolo. Îmi aduc aminte de acele cutiţe şi furculiţe, mai ales furculiţele, care se îndoiau. O atmosferă foarte puţin poetică. Aveam amândoi 23 de ani.
Era foarte seducător. Când îşi punea mintea să facă ceva, de obicei ducea până la capăt. Am înţeles mai târziu de ce s-a îndărătnicit aşa să-mi spună, peste o lună şi jumătate, „tu vei fi soţia mea“. Ne-am căsătorit în ianuarie 1957.
Aşa a fost să fie. Pe vremea aceea, locuiam în casa părinţilor mei, pe lângă Bulevardul Mărăşeşti. Erau vremuri teribile.
Funcţiona politica dublei feţe: anumite lucruri le puteai spune, altele nu. El, de la un capăt la altul al vieţii, a ocolit problemele politice. Cu îndârjire. Se refugia în muzică. Nu era vorba de nepăsare, însă mizeria umană o punea la locul ei. O ignora.” a declarat Marghit Sava.
Iosif Sava iubea călătoriile
„Îi mai plăceau călătoriile. Mergeam în condiţii pe care nu le-ar fi acceptat nimeni. Aveam un cort. De exemplu, am stat pe un stadion din Praga. Îmi amintesc cum începea ritualul: bătea pinioanele cortului, aprindea spirtiera, turna apă şi o punea pe focul acela să fiarbă.
Apoi, punea un plic de supă şi mâncam pe fugă, după o zi de alergat kilometri. Am fost, în astfel de condiţii, şi la Praga şi în Olanda şi în Spania. Am fost în toată Europa. Ba chiar şi în India!
Uite, şi uitasem de tabloul acesta. A fost făcut la Costineşti, unde mergeam în concedii. Stăteam zile în şir în căsuţele acelea murdare. El ieşea, pe micul spaţiu verde din faţă, şi lucra. O fată, pictoriţă din Bucureşti, l-a văzut într-o zi şi l-a pictat.” a mai povestit soția regretatului jurnalist.
Moartea a venit pe neașteptate
Moartea maestrului Iosif Sava a fost una neașteptat de dură. A murit în spital, soția fiind la mii de kilometri distanță. La 12 iulie 1998, o ocluzie intestinală l-a obligat să se interneze de urgență în Clinica de Chirurgie din cadrul Spitalului Universitar București, a urmat o intervenție chirurgicală de urgenţă, care a reuşit, însă o infecţie nosocomială postoperatorie avea să îi aducă sfârşitul.
„Operaţia a rămas şi pentru mine un mister. Nu eram în Bucureşti. Eram în America, în vizită la băiat. Este marele regret al vieţii mele, că nu i-am fost alături la final. Că nu i-am fost alături. Ţin minte că am primit vestea într-o vineri.
El se ferea tot timpul să-mi spună dacă era ceva în neregulă, spunea că nu vrea să mă necăjească. Am aflat că a fost internat de urgenţă. Când am plecat din ţară, cu trei săptămâni înainte, nu avea absolut nimic.
Nu vedeai nimic schimbat, dar absolut nimic, în ritmul lui de viaţă. Am aflat că operaţia a fost reuşită. Câteva zile mai târziu, m-au anunţat că a murit. Am fost consolată de medici, spunându-mi că se întâmplă şi la case mai mari, la spitale importante”, a rememorat Iosif Sava.
Maestrul s-a stins pe 18 august 1998.
