Ioan Stanomir: La centenar, dincolo de regimul Dragnea: un exerciţiu de speranţă şi de rezistenţă
Poate că nici un alt cuvânt nu a fost mai abuzat şi înjosit decât acest cuvânt al “centenarului”. Sub semnul lui, un insuportabil kitsch s-a întins peste ţară.
Sub semnul lui, inactivitatea şi demagogia au fost proclamate drept emoţii patriotice. Sub semnul lui, beţia de cuvinte a devenit etalonul la care se referă o întreagă naţiune. Sub semnul lui, autenticitatea comuniunii civice a lăsat loc scenografiei de propagandă. Sub semnul lui, orice tentativă de introspecţie lucidă a fost descurajată, în numele concordiei naţionale. Sub semnul lui, amnistia şi graţierea au fost investite ca simboluri ale reconcilierii.
Compromiterea centenarului, cufundarea lui în mâlul fesenist, nu sunt decât simptomele răului de care suntem incapabili să ne desprindem. Generaţia celor care, la 1918, au întemeiat România Mare, generaţia celor care, peste decenii, în închisoare, în exil, în umilinţe, au trecut vămile comunismului, generaţia celor care au visat la edificarea unei Românii a decenţei şi a pluralismului, generaţia celor care, la Alba-Iulia, au oferit românilor un îndreptar patriotic, această generaţie mirabilă şi tragică va fi evocată de cei care au luat în stăpânire, cu lăcomia unor vătafi, statul român. Temeritatea lui Iuliu Maniu, aprigul patriotism al lui Ionel Brătianu, devoţiunea Reginei Maria, curajul creştin al lui Iuliu Hossu, toate aceste efigii vor decora palatul imposturii naţionale: edificiul României centenare este prezidat de Liviu Dragnea şi de acoliţii săi. Ceauşismul murdăreşte şi anexează, încă o dată, prin urmaşii săi, moştenirea luminoasă a patriei noastre.
Citește comentariul integral al lui Ioan Stanomir pe platforma de dezbateri Marginalia
