Interlopul Corbu, liderul clanului din Lacu- Dulce, a comandat o lichidare cu toporul. Acum e liber

Este pentru a doua oară când Judecătoria Brăila admite cererea de liberare condiționată a lui Corbu. Prima dată s-a întâmplat în luna iunie 2022, dar decizia a fost întoarsă o lună mai târziu de Tribunalul Brăila.
Judecătoria Brăila a decis liberarea condiţionată în 4 octombrie a lui Stănel Corbu (fost Lăcătuş), liderul unei grupări interlope din cartierul brăilean Lacu-Dulce, condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru complicitate la tentativă de omor. Decizia nu este definitivă.
„Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Stănel Corbu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului din executarea pedepsei de 3 ani si 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 147/2019 a Tribunalului Brăila (mandat de executare nr. 191/2020), dacă nu este arestat în altă cauză”, a hotărât instanţa.
Citește și: De ce s-a sinucis campionul mondial la sabie Florin Zalomir. Se căsătorise cu o femeie pilot
Stelu Bănică, membru al clanului interlop din care face parte Stănel Corbu şi unul dintre locotenenţii acestuia, a primit 4 ani de închisoare pentru tentativă de omor şi violare de domiciliu în același dosar.
Citește și: Interlopul Frumușelu, care și-a bătut partenerul cu ranga, a fugit cu o borseta cu 18.000 de lei
Imediat după comiterea faptei, bărbatul a fugit din ţară, încercând să îşi piardă urma, dar după doi ani s-a predat autorităţilor judiciare, în condiţiile în care fusese dat în urmărire internaţională. Un martor din dosar, Ion Dumitrache, a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă după ce şi-a schimbat declaraţia dată iniţial în faţa anchetatorilor.
A comandat o lichidare cu toporul
Stănel Corbu a pus la cale o răzbunare sângeroasă, pe 8 august 2016, împotriva lui Ionuţ Marin Vrînceanu, zis „Ionel”, un fost membru al grupării conduse de Corbu, care se distanţase de foştii parteneri de fărădelegi.
Mai mult decât atât, în octombrie 2015, Vrînceanu l-a atacat cu un topor pe Corbu, fiind la un pas să îl omoare. Interlopul nu a trecut cu vederea gestul şi a pus la cale un plan pentru a-şi ucide rivalul.
Conform procurorilor, Stănel Corbu l-a transportat pe Bănică Stelu la un imobil de pe strada Plevna din Brăila, unde se afla Ionuţ Marin Vrînceanu. Bănică Stelu a dat buzna în casă, lovindu-l şi injunghiindu-l de mai multe ori pe cel care l-a tăiat cu toporul pe Stănel Corbu. După comiterea faptei, Corbu l-a ajutat să fugă, conform Adevărul.