Hoții români fură mărfuri fine în Europa: diamante, cărți rare, caviar și acoperișuri de biserici

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 13.06.2022 - 20:25
Hoții români au produs pagube de milioane unor clădiri istorice Foto: somersetcountygazette.co.uk
Hoții români au produs pagube de milioane unor clădiri istorice Foto: somersetcountygazette.co.uk
Hoții români au speriat Vestul. Fură diamante, cărți rare, caviar și acoperișuri de biserici. Câteodată sunt prinși Foto: tunota.com
Hoții români au speriat Vestul. Fură diamante, cărți rare, caviar și acoperișuri de biserici. Câteodată sunt prinși Foto: tunota.com
Cărțile rare furate de cei 12 români/FOTO: standard.co.uk
Cărțile rare furate de cei 12 români/FOTO: standard.co.uk

Hoții români s-au remarcat în ultimii ani prin furturile spectaculoase din Anglia, Italia, Spania și Franța și nu au fost opriți nici măcar de pandemie.

SHARE

Printre mărfurile furate de numără diamante de zeci de milioane, cărți foarte rare, dar și caviar, sau acoperișuri de biserici.

Citește și: Interlopul Corduneanu, condamnat pentru șantaj la 100 de zile de muncă în asistență socială

O bandă de hoți români, din care fac parte și niște sârbi, a speriat Europa după ce au făcut mai multe jafuri în Franța și Spania.

Vali Nebunu către Romi Neguș: Am dat jos mâna unuia cu sabia, a rămas atârnată în piele și tendoane

La 7 august 2019, hoţii au furat un diamant în valoare de peste 4,5 milioane dintr-un salon al hotelului de lux Martinez din Cannes. Românii au acționat după metoda șmenului valutiștilor, în care aceștia profitau de neatenția celui care voia să schimbe bani, și îi puneau hârtie de ziar în loc bani.

Citește și: Prințul Philip către președintele Nigeriei: „Arătaţi de parcă vă pregătiți de culcare". Colecție de gafe

După ce au furat diamantul de la Cannes, pe 2 ianuarie 2020, banda de hoți a păcălit proprietarul unui diamant de 20 de milioane de euro din Barcelona.  

De data aceasta, un bărbat s-a dat drept specialist și a reuşit să-l convingă pe proprietar să-i permită să evalueze diamantul pentru un cumpărător interesat. Înainte de a deschide cutia în care se afla diamantul, hoțul a cerut să fie lăsat să verifice şi sigiliul de securitate. În acel moment a reuşit să profite de neatenţia proprietarului, a luat diamantul şi a ieşit din încăpere spunând că trebuie să-l anunţe pe cumpărătorul în numele căruia venise.

Proprietarul a realizat că a fost jefuit abia după ce hoțul dispăruse când a realizat că diamantul nu mai era în cutie.

Inspectorul Mossos Israel García, şef adjunct de investigaţii al Poliţiei din Barcelona, a introdus în baza de date amprentele hoţului de pe cutia diamantului furat și a descoperit că acestea erau identice cu cele ale unui hoţ de buzunare care acţionase în urmă cu opt ani în metroul din Barcelona.  

Poliția spaniolă a luat legătura cu Poliţia franceză, care îi căuta, de asemenea, pe hoţi. 

Banda de hoți a fost prinsă în urma interceptărilor convorbirile telefonice, însă diamantele nu au mai fost găsite.

Cărți scrise de Galileo, Isaac Newton, Petrarca, Dante Aligheri, furate din Marea Britanie

200 de cărți rare, ediții princeps, scrise de Galileo, Isaac Newton, Francesco Petrarca și Dante Aligheri, plus 80 de schițe ale pictorului spaniol Francisco de Goya au fost furate dintr-un depozit din Marea Britanie de o bandă de 12 hoți români.

Banda celor 12 hoți români, din zona Moldovei, a spart mai multe depozite de mărfuri din Marea Britanie de unde au furat bunuri de aproximativ 5.000.000 euro, bunuri care au ajuns în mare parte în România. Polițiștii englezi susțin oficial că banda celor 12 hoți români este legată de mai multe organizații criminale românești, inclusiv de gruparea condusă de Ion Clămparu.

Din decembrie 2016 până în aprilie 2019, banda celor 12 hoți și-a mutat activitatea ilegală în Marea Britanie. Au dat cel puțin 12 spargeri în diferite orașe din Marea Britanie: Peterborough, Hertfordshire, Sheffield, Feltham și Enfield.

În urma mai multor luni de muncă meticuloasă și supraveghere, cei 12 hoți au fost identificați și arestați în perioada iunie 2019 - ianuarie 2020, în urma unei operațiuni comune ale autorităților din Marea Britanie, Poliția Română și Carabinierii italieni, susținuți de Europol și Eurojust. Acțiunea a culminat cu arestări coordonate și percheziții la 45 de adrese din Marea Britanie, România și Italia în iunie 2019.

Caviar și băuturi scumpe, furate din Italia

Patru români sunt considerați principalii suspecți în urma furturilor din ce în ce mai dese din depozitele agroalimentare de produse de lux din întreaga zonă a Piemontului.

Ancheta a început la sfârșitul lunii octombrie 2020, după ce a fost raportat un jaf dintr-un depozit de produse alimentare, situat în Vercelli, de unde au fost furate zeci de sticle de băuturi alcoolice fine, în valoare de aproximativ 25.000 de euro. O altă spargere pusă pe seama bandei de români s-a petrecut în primele zile ale lunii decembrie 2020, când cei patru au dat lovitura la un alt depozit din Vercelli, de unde au sustras doisprezece paleți de produse de caviar în valoare de aproximativ 50.000 de euro.

Trei dintre cei patru suspecți au fost prinși la domiciliile lor din Torino. Cel de-al patrulea bărbat reușise, inițial, să scape de arest. Agenții de poliție de la secția Vercelli au început căutările, după ce au primit informația că bărbatul ar intenționa să fugă din Italia. Într-adevăr, acesta a fost prins pe autostrada A4, după ce autoutilitara sa a fost blocată la cabina de taxare.

Patru români au furat plumbul de pe 36 de biserici istorice din Anglia

Banda de hoți români a fost prinsă după ce a furat timp de doi ani plumbul de pe acoperișul a 36 de biserici istorice din Somerset, Lincolnshire, Cambridgeshire, Yorkshire, Dorset, Wiltshire, Suffolk, Leicestershire și Derbyshire. Paguba a fost evaluată la peste 2,1 milioane de lire.

Pentru prinderea hoților a fost necesară o operațiune comună a poliției din cinci comitate. 

Constantin Motescu (32 de ani), Paul Buică (25 de ani) Mihai Birtu (24 de ani) și Laurențiu Sucea (38 de ani) au fost condamnați la închisoare după ce , timp de doi ani, au furat tone de plumb de pe acoperișurile a 36 de biserici istorice din Anglia, iar pagubele provocate, incluzând și reparațiile au fost de peste 2,1 milioane de lire sterline.

Una dintre bisericle din Somerset a avut nevoie de un plan de refacere din temelii după ce hoții au furat plumbul de pe acoperiș. 

GPS-uri agricole, furate din Franța

Opt români au fost arestați în Franța fiind acuzați de patruzeci de furturi de utilaje și dispozitive GSP speciale pentru agricultură. 

Hoții, arestați în Franța de jandarmii din Reims acționau cel mai adesea noaptea, relatează stiridiaspora.ro, preluând L'Est Républicain. Suspecții atacau depozite de utilaje și instrumente agricole foarte scumpe iar bunurile erau furate în scopul revânzării în țările din Europa de Est.  Prejudiciul cauzat de hoți este evaluat la 400.000 de euro.

Cei opt români au fost puși sub acuzare pentru asociere criminală și furturi prin spargere, intrare prin efracție în depozite de materiale și toți au fost arestați preventiv. Agenții le-au percheziționat locuințele și le-au găsit pline de dispozitive GPS, instrumente, unelte și produse fitosanitare. GPS-ul agricol este o investiție costisitoare și a devenit esențial pentru fermieri pentru că le permite să lucreze pământul cu o precizie de centimetri sau să optimizeze utilizarea produselor fitosanitare.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te