marți 14 octombrie
EUR 5.0903 USD 4.3905
Abonează-te
Newsweek România

Grup infracțional care șantaja transportatori ucraineni, destructurat. Produceau 10.000 euro pe lună

Data publicării: 26.05.2023 • 08:24 Data actualizării: 26.05.2023 • 08:24
Grup infracțional organizat, destructurat - Foto: Politia Romana
Grup infracțional organizat, destructurat - Foto: Politia Romana

Poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, împreună cu procurori DIICOT Suceava au efectuat patru percheziţii domiciliare, în judeţul Suceava, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi şantaj.

Potrivit sursei citate, din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2022, în judeţul Suceava, a fost constituit un grup infracţional organizat, ce a acţionat până în prezent, în scopul obţinerii unor importante sume de bani din comiterea infracţiunii de şantaj împotriva unor cetăţeni ucraineni.

Grup infracțional organizat, destructurat

Grupul infracţional organizat ar fi identificat persoanele vătămate din rândul transportatorilor de cetăţenie ucraineană, pe care le-ar fi constrâns să plătească periodic o taxă de protecţie, persoanele şantajate fiind convinse că pot desfăşura, în judeţ, activităţi de transport de persoane pe traseul Cernăuţi (Ucraina) - Aeroportul Internaţional "Ştefan Cel Mare" Suceava, doar dacă plătesc această taxă.

De asemenea, pentru a determina persoanele vătămate să plătească sumele de bani, grupul infracţional ar fi recurs la ameninţarea cu acte de violenţă, la întrebuinţarea de acte de lovire sau alte violenţe, la efectuarea de sesizări ale autorităţilor, cu privire la faptul că cetăţeni ucraineni ar fi efectuat, fără drept, transport de persoane.

Citește și: Impas total. Guvernul respinge creșterea salariilor profesorilor cu 25%. Ce ofertă le-a făcut

Totodată, pentru a controla activitatea desfăşurată de transportatori, cel puţin un membru al grupului infracţional organizat s-ar fi deplasat în zona aeroportului în intervalele de timp în care ar fi aterizat sau ar fi decolat curse aeriene internaţionale.

În această modalitate, grupul infracţional organizat a obţinut aproximativ 10.000 de euro pe lună de la transportatorii ucraineni.

Citește și: Sindicatele din Educație s-au hotărât. Ce salarii vor pentru a opri greva? „Să-și facă socotelile”

La sediul DIICOT Suceava au fost conduse, în vederea audierii, patru persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către DOS din Poliţia Română.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor Biroului Rutier Suceava şi Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Suceava, precum şi al jandarmilor din cadrul IJJ Suceava.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră