Activista pentru mediu Greta Thunberg are la dispoziție mai puțin de o lună pentru o provocare similară.
Și asta deoarece adolescenta de 16 ani se află, în prezent, conform The Guardian, în fața unei dileme morale: ea se află, acum, în Los Angeles, SUA, și trebuie să ajungă în Madrid, Europa, fără să apeleze la un avion sau la vas de linie, care poluează, pentru a păstra, astfel, o „amprentă de carbon” cât mai mică.
Motivul îl reprezintă mutarea din Santiago, Chile, a unui summit asupra schimbărilor climatice. În urma protestelor violente din această țară, guvernul a renunțat la găzduirea summitului care se va desfășura, în aceste condiții, în Madrid, Spania.
Dar Greta Thunberg e deja pe continent american și nu prea știe cum să se întoarcă, la timp, în Europa. Prin urmare, adolsecenta cere ajutor.
„Aşadar am parcurs jumătate de lume în direcţia greşită. Acum trebuie să găsesc o cale să traversez Atlanticul în noiembrie... Dacă cineva mă poate ajuta cu transportul i-aş fi foarte recunoscătoare”, a scris pe Twitter adolescenta activistă în vârstă de 16 ani.
În luna august, Greta Thunberg a traversat Atlanticul către SUA la bordul unui iaht cu zero emisii poluante, după ce a refuzat călătoria cu avionul invocând emisiile de CO2 generate de aviaţie.
Ea a parcurs acest drum pentru a participa la summitul ONU de la New York, privind acţiunea climatică şi a rămas în SUA cu intenţia ca de acolo să plece pe cale terestră în Chile.