Fulgy din Clejani, săltat de Poliție după ce a vrut să arunce blocul în aer. A spus că a dat drumul la gaze
Fulgy, fiul Clejanilor, este cercetat de polițiști după ce a vrut să arunce în aer blocul în care locuia. El a spus într-un live că a dat drumul la gaze. Acesta revenise recent din Dubai.
Dan Constantin Fulgeraș Manole, cunoscut drept Fulgy a fost săltat de polițiști după ce a anunțat pe rețelele de socializare că a dat drumul la gaze și vrea să arunce în aer blocul în care locuiește.
A fost anunțată Poliția, iar la fața locului au venit și negociatorii.
Citește și: Fulgy, fiul Clejanilor, declarat pericol public. Judecătorii îl trimit forțat la psihiatru
Fulgy din Clejani, săltat de Poliție după ce a vrut să arunce blocul în aer. A spus că a dat drumul la gaze
„La data de 6 aprilie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 11 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 23.00, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 3, un bărbat amenință că își va face rău, punând totodată în pericol și alte persoane.
La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de poliție, care au constatat că bărbatul s-a baricadat în locuință, manifestând un comportament agitat și refuzând orice formă de cooperare.
De asemenea, la adresă s-a prezentat și un echipaj din cadrul companiei de distribuție a gazelor, care a procedat la sistarea alimentării, în vederea prevenirii oricărui pericol.
Totodată, a fost solicitat sprijinul negociatorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au încercat să convingă persoana în cauză să renunțe la gestul său, însă, având în vedere riscul, în momentul oportun, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au pătruns în locuință, acționând rapid și profesionist.
Persoana a fost depistată în dormitor, în afara oricărui pericol și fără a prezenta urme de violență.
Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale specializate, fiind transportat și internat într-o unitate medicală de profil, unde se află în afara oricărui pericol.
Pe parcursul intervenției, polițiștii au asigurat managementul situației, prioritatea absolută fiind protejarea vieții persoanei și prevenirea producerii oricărui incident.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 11 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice”, a transmis Poliția Capitalei.
Citește și: Fulgy de la Clejani a dat un pumn, a furat un telefon, a luat 2 ani închisoare. Era pericol public