FOTOREPORTAJ EXCLUSIV Condamnații ultimelor cariere de cărbune din România

DE Mugur Vărzariu | Actualizat: 23.05.2021 - 16:28

Am copilărit într-o perioadă în care minerul era un simbol și mineritul o prioritate națională. Treizeci de ani mai târziu, exploatările miniere de cărbune din România sunt pe cale să își închidă porțile pentru totdeauna.

SHARE

Principalii factori care au influențat soarta mineritului în România sunt: baza tehnologică, schimbările climatice, forța de muncă, managementul și, nu în ultimul rând, corupția și presiunile politice.

Potrivit declarațiilor mai multor muncitori din Complexul Energetic Oltenia, cu mici excepții, multe dintre echipamentele folosite azi în mine sunt moștenite de dinainte de 1989.

Oricât de mult ai investi în dezvoltarea și pregătirea forței de muncă, productivitatea și profitabilitatea acesteia este limitată de tehnologia utilizată și de capacitatea utilajelor.

Pentru a înțelege mai bine condițiile deplorabile din mine la ora actuală, cred că afirmația unui miner de la Vulcan spune tot: „ne era mai bine pe vremea când aveam voie să muncim cu caii în mină“.

David Constantin, directorul UMC Roșiuța, din cadrul CEO, în zona de încărcare a cărbunelui în vagoane CFR

Lulu, un excavatorist brigadier în vârstă de 53 de ani de la Tismana, adaugă la rândul lui: „Vara, la 40 de grade, când încep să excavez, în câteva secunde pulberea fină mă îngroapă până la brâu.

Mai vine din când în când un coleg cu o lopată să scoată cărbunele din cabină. Așa lucrez de mai bine de 30 de ani“.

De zeci de ani, milioane de români au citit, s-au distrat, au avut căldură și lumină în apartamente și din cărbunele provenit din roțile învârtite non-stop de cei precum Lulu.

Echipamente dezmembrate și încropeli

În mod inexplicabil, conform spuselor multor mineri, aceștia și-au pierdut în timp încadrarea locurilor de muncă la condiții deosebite. Unii dintre ei au încercat pe calea instanței să își recapete această încadrare.

Nu se poate ca satele învecinate să acționeze în instanță CE Oltenia pe motiv de poluare sau zgomot și angajații companiei, cei care muncesc în carieră, să nu beneficieze de sporuri de muncă în condiții deosebite.

Lipsa de perspectivă, salariile mici și condițiile de muncă extrem de grele au făcut ca tot mai puțini tineri să își dorească o carieră în minerit, în ciuda lipsei de alternative din zonă.

Însăși media de vârstă a minerilor arată că această industrie este pe cale de dispariție. Minerii în vârstă își amintesc de vremurile în care munca lor era respectată și răsplătită. Acum, nicio fișă a postului nu mai este respectată. 

Instituția falimentară îi obligă să lucreze în echipe dezmembrate, să încropească și să improvizeze pentru a mai trece cu bine încă un schimb.

Gheorghe Croitoru, lăcătuș-mecanic, angajat din 1993, la lucru pe excavatorul 06, în cariera Roșiuța

Au acceptat să suplinească munca ce trebuia făcută de alți colegi, cu speranța că își vor primi salariul doar cu puțin mai alb decât cărbunele extras de ei din dealul nemilos.

Echipamentul era învechit și când erau ei tineri, însă atunci puteau face față greutăților având de partea lor avantajul vârstei. Acum nu îi mai ajută nici echipamentul, și nici condiția fizică.

În timp ce o parte dintre ei sunt nevoiți să intre în grevă pentru a-și primi salariile, ceilalți se gândesc cu groază că în curând le va veni și lor rândul să plece cu mâna goală în ziua de salariu.

Din cei aproximativ 12.000 de angajați ai CE Oltenia, doar câteva zeci participă zilnic la pichetarea prefecturii Târgu Jiu.

„Nu mă omoară cariera
și munca grea, cât mă
omoară incertitudinea“

- Gheorghe Croitoru, excavatorist

Până și această reacție este influențată de media de vârstă crescută a minerilor. Au apus demult vremurile când un singur lider sindical strângea în aceeași piață peste 15.000 de suflete.

Era deja noapte când am stat de vorbă cu Gheorghe Croitoru pe una dintre platformele excavatorului 6 de la Roșiuța.

În bătaia reflectoarelor vedem cum peste noi se așterne cu viteză praful fin căzut de pe banda de deasupra capetelor noastre. „Nu mă omoară cariera și munca grea cât mă omoară incertitudinea“, spune Gheorghe Croitoru.

Ce au stabilit tratatele internaționale

În 1992, la Rio de Janeiro a fost semnată Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice. Efortul de stabilizare a gazelor cu efect de seră în atmosferă a marcat începutul sfârșitului industriei miniere în întreaga lume.

A urmat apoi protocolul de la Kyoto, semnat inclusiv și de România, prin care țara noastră și-a asumat o țintă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 8% față de anul de bază 1989.

În 2015, s-a semnat Acordul de la Paris care are la bază principiul responsabilității comune dar diferențiate și a capacităților respective și principiul echității.

Dacă la începutul anilor 2000, cărbunele avea o pondere de aproximativ 30% în mixul energetic, în timp ce energia eoliană reprezenta aproximativ 12%, un deceniu mai târziu, raportul aproape că s-a inversat (13,49 vs. 26,20).

Sala de pontaj a minei Vulcan

Este evident că, în condițiile impuse de reducerea emisiilor de CO2 termocentralele nu pot concura pe piață cu alte surse de energie.

Plata certificatelor CO2 sau investițiile, în lipsa unor subvenții de la stat, vor duce la creșterea prețului. Din acest motiv, multe dintre termocentrale ar trebui să își reducă considerabil activitatea.

În 2013, guvernul le-a acordat prioritate în sistemul electric termocentralelor cel mai puțin rentabile, respectiv CE Oltenia și Mintia. 

În acest fel, guvernul s-a asigurat că unitățile necompetitive își vând producția înaintea producătorilor competitivi. Șapte ani mai târziu, prin liberalizarea pieței, astfel de măsuri nu mai reprezintă o soluție.

România, singura țară care nu și-a negociat un plan de închidere a minelor

În baza acordurilor internaționale, toate țările europene și-au negociat un plan etapizat de încetare a activităților miniere. 

În România, lipsa transparenței și a planificării face ca finalul epocii miniere tradiționale să fie caracterizat prin șoc și groază.

Incertitudinea zilei de mâine îi face pe mineri să lupte mai degrabă pentru diminuarea pragului de pensionare de la 55 la 52 ani decât pentru salvarea mineritului.

În aceste vremuri tulburi, 3 ani pot face diferența între câteva salarii compensatorii și o binemeritată pensie care, în cazul minerilor, este mai mare decât salariul.

Daniel Burlan, președintele Complexului Energetic Oltenia, în biroul său din Târgu Jiu

Managementul numit politic arareori a fost în măsură să facă față provocărilor acestui sector economic. Incompetența a fost însă de cele mai multe ori cea mai mică problemă.

Legendele miniere vorbesc despre manageri care au facilitat colaborarea cu anumite firme sau care au „retehnologizat“ utilajele demontând piesele, revopsindu-le și reinstalându-le.

După 2012, toate investițiile, și acelea destul de mici comparativ cu nevoile, au mers aproape exclusiv către termocentrale, în încercarea de a reduce emisiile de CO2.

De atunci și până azi, oamenii spun că, la nivel de cariere, retehnologizarea a însemnat cel mult achiziția de aparate de aer condiționat pentru birourile centralei.

La fel se vorbește și despre echipamente cumpărate la suprapreț, de la firme căpușe, o practică ce avea să îi îmbogățească pe unii și să îi adâncească și mai mult în faliment pe cei de la CE Oltenia.

Statin Trufelea, directorul UMC Roșia, din cadrul CEO, în cariera Roșia

Se vorbește și despre un grup al intereselor exploatatorilor de gaze care își doresc reconversia termocentralelor de la alimentarea cu cărbune la cea cu gaze naturale. 

S-a scris mult în presa centrală și locală inclusiv despre furturile practicate în cariere cu implicarea unor angajați CEO, furturi rămase nepedepsite.

La fel de interesant a fost și fenomenul sponsorizărilor diverselor echipe de fotbal. Pe lângă sumele destinate acestor sponsorizări, este demn de remarcat și faptul că, de multe ori, de aceste echipe s-au ocupat în mod direct diverși lideri sindicali.

Investițiile din ultimii
ani au mers aproape
în totalitate către
termocentrale

Orice s-ar fi întâmplat în realitate, nu pot să nu observ că managementul acestor instituții a așteptat ceasul al 12-lea pentru a căuta în mod activ soluții pentru rezolvarea sau măcar îmbunătățirea condițiilor de practicare a mineritului în România.

Dacă o făceau la timpul potrivit, poate nu reușeau să îl salveze în totalitate, dar poate măcar obțineau o victorie parțială sau o etapizare demnă de sacrificiul acestor generații de mineri.

Filiera pirolizei

Constantin Crețan este unul dintre liderii minerilor condamnați pentru Mineriada de la Costești din 1999. Așa s-a recomandat din prima clipă în care l-am întâlnit.

Nu mă miră, având în vedere că încă reprezintă interesele unui sindicat al minerilor, deși a ieșit la pensie. Nici acum, în ceasul al doisprezecelea, nu se lasă.

Promovează piroliza ca soluția salvatoare care va preveni închiderea minelor. Împreună cu Adrian Aciu, membru al echipei inventatorului român Iuliean Horneț, a încercat să le propună celor de la CE Oltenia un proiect pilot pe bază de energie ecologică și ieftină.

Discuția inițială între cei doi și Ion Dobrițoiu, unul dintre directorii Complexului Energetic, m-a pus pe gânduri. Am avut senzația că reprezentantul companiei a abandonat orice speranță.

Vedere de ansamblu a carierei Roșia și a termocentralei Rovinari

Speranța mi-a revenit discutând cu șeful de carieră de la Roșia și cu Daniel Burlan, președintele CE Oltenia.

Cei doi par deschiși la soluția pirolizei propusă de Constantin Crețan și la rândul lor au indentificat o soluție implementată într-o termocentrală japoneză, care ar reduce emisiile de CO2 aproape de zero.

Se pare însă că domnul Hornet i-a solicitat domnului Burlan informații tehnice despre cărbunele extras și o tonă de lignit uscat pentru teste și, deși i s-a promis că o să le primească într-o săptămână, nici după trei săptămâni nu le-a primit. Statul la stat rămâne o paradigmă greu de învins.

Minerii își schimbă hainele în vestiar pentru a-și începe ziua de lucru la cariera de cărbune Roșiuța

În timpul întâlnirii noastre, Constantin Cosmin Trufelea, șeful carierei Roșia, își punea în mod corect întrebarea dacă grupul inventatorului Horneț poate să realizeze o instalație pentru un grup de 330 MW, care consumă între 8 și 10 mii tone cărbune/24 h, cu ce cost și mai ales care este consumul propriu tehnologic.

I-am adresat aceste întrebări domnului Horneț, dar nici după trei săptămâni nu a reușit să îmi dea un răspuns.

Când ar trebui ca România să închidă minele

Indiferent de soluția tehnică găsită pentru a reduce emisiile de CO2 la nivel de termocentrale, rămâne însă problema finanțării, fie ea publică sau privată (BEI, BERD, BM).

În mod evident, oricare ar fi soluția tehnică, finanțarea depinde de un acord politic. Lipsa de viziune, managementul politizat și, nu în ultimul rând, birul certificatelor CO2, a adus CEO în prag de faliment.

Un alt exemplu pozitiv este directorul Gheorghiu, cel ce conduce complexul minier Vulcan. L-am cunoscut în ziua în care Constantin Crețan le-a adus o mașină încărcată cu pâine și conserve în semn de solidaritate. 

Cărbunele extras este transportat pe benzi către punctul de colectare în cariera Roșiuța

Cu lecția închiderilor învățată pe propria piele, cei din Valea Jiului par să fi înțeles cât de importantă este inclusiv o asumare eșalonată a unui moment inevitabil.

Angajarea ultimului miner și păstrarea lui în siguranță timp de 20-25 de ani putea să fie o strategie viabilă dacă avea cine să o negocieze. Momentan sună mai mult a scenariu de film romanțat.

Excavatorul 06 mușcând din steril

România nu trebuie să închidă minele nici mai repede, dar nici mai târziu decât celelalte țări europene.

România are însă de ales între birul certificatelor CO2, al căror preț crește exponențial de la an la an, și găsirea unei soluții pentru reducerea emisiilor de CO2 la nivelul hidrocentralelor. 

Litigii nefârșite

Conform declarațiilor lui Constantin Trufelea, șeful carierei Roșia, pe lângă certificatele CO2, exploatarea se confruntă și cu eliberarea de sarcini a frontului de lucru.

Pentru a putea avansa conform planului și a normelor de lucru, este nevoie ca terenurile din jurul carierei să fie expropiate. Aici apar fie litigii cu persoane când este vorba de sate, fie litigii cu diverse organizații de mediu când este vorba de zone împădurite.

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, vorbește despre eliminarea completă a folosirii cărbunelui ca fiind cea mai importantă măsură pentru a gestiona criza climatică.

Excavatoristul Bărlan Gheorghe, acționând excavatorul 06 în cariera Roșiuța

Pentru asta, le cere guvernelor să anuleze toate proiectele bazate pe cărbune. Le cere cu alte cuvinte să nu se mai angajeze în noi exploatări și să nu mai finanțeze exploatările falimentare.

Cere apoi companiilor private să nu mai finanțeze acest gen de operațiuni, asigurându-se astfel că nu vor mai avea nicio formă de finanțare.

Utilaje de excavare și haldare, în cariera Roșiuța

Le cere însă apoi autorităților locale să depună un efort global pentru a demara tranziția muncitorilor din acest domeniu către alte sectoare.

Având exemplul marilor privatizări, când statul român a cumpărat tăcerea muncitorilor cu câteva salarii compensatorii, doar pentru ca mafia politică să vândă la fier vechi firmele de stat falimentare, dar proaspăt „retehnologizate“ prin metoda revopsirii, mă tem că și de data asta, în România, mii de angajați vor avea aceeași soartă dacă nu știu să își negocieze finalul de carieră.

Soluții de supraviețuire

Soarta mineritului pare să fie pecetluită, dar încă se joacă. O mână de profesioniști din cadrul CE Oltenia nu vor însă să abandoneze lupta.

Ei știu că diversificarea mixului energetic prin instalarea de panouri fotovoltaice pe suprafețele haldate, reorientarea către materiale de construcție, fabrici de brichetare, vânzare de cărbune către terți sau pur și simplu încheierea activității în aceleași condiții cu țările civilizate și cu respectarea cerinței secretarului general ONU în ceea ce privește tranziția muncitorilor către alte domenii, chiar și în ceasul al doisprezecelea, depinde de management și de ei.

Mineri care supervizează benzile transportoare în cariera Roșiuța

Solutia nu a ținut niciodată de clasa politică, care în România a fost caracterizată de incompetență și corupție. 

A venit timpul ca profesioniștii din acest domeniu să spună clar ce vor, să își facă un plan și să colaboreze cu firme de consultanță internaționale care să le reprezinte interesele atât în fața statului român, de cele mai multe ori adversar, cât și în fața partenerilor europeni. 

Maistrul electromecanic Chircu Alexandru, înainte de ultimul post din ultima sa zi de lucru în cariera Roșiuța

Protestatari angajați ai CEO au pichetat mai multe zile sediul Prefecturii din Târgu Jiu în luna februarie. Pe lista revendicărilor s-au numărat, printre altele, reducerea vârstei de pensionare, creșterea salariilor, dar și îmbunătățirea condițiilor de muncă

LIDERUL SINDICAL Constantin Crețan (stânga), directorul minei Vulcan, George Gheorghiu (mijloc) și fostul lider sindical, actualmente pensionar Victor Parîia (dreapta), în sala de pontaj a minei Vulcan

Minerii din Oltenia au mers la colegii lor de la Vulcan și Lupeni, în Valea Jiului, cărora le-au adus mai multe alimente de bază în semn de solidaritate. Minerilor din Valea Jiului le-a fost întârziată distribuirea tichetele de masă și transport timp de 10 luni.

MUGUR VĂRZARIU este fotograf de documentar și realizator de film cu o recunoscută activitate în apărarea drepturilor omului la nivel internațional. Mugur poate fi urmărit și pe www.mugurvarzariu.com

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.