“Viitorul copiilor - ce învaţă copiii într-o familie de... (n.r. - formată din persoane de acelaşi sex)? Nu pot să vorbesc mai mult, că aş glumi. Dar nu are nimic de învăţat. Şi s-ar putea ca la un moment dat, copiii aceia, când ajung adolescenţi, din ce au văzut în familia dată să înceapă şi cu violuri, să înceapă cu violenţe, cu perversiuni, cu furturi de copii. O să fie o foarte mare problemă”, a explicat o femeie.
“Da, am venit cu băiatul. Se poate lua ca un semn că am votat pentru el”, a mai spus o alegătoare.
“Pentru familie (am venit, n.r.) de fapt pentru definiţia căsătoriei între reuniunea dintre un bărbat şi o femeie, nu între soţi. Termenul era foarte ambiguu, nu era precizat nici numărul, nici genul şi atunci e foarte important ca în Constituţie să fie precizat, aşa ca în Codul Civil. Acum la nivel european este o ideologie neomarxistă care cumva se opune valorilor creştine şi tradiţionale, pe care noi le avem”, a spus Bianca Scorţa.
La această secţie s-au prezentat mai multe călugăriţe din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, venite în grup să voteze. Una dintre ele a spus că a venit să voteze “pentru familie, familia tradiţională, dintre un bărbat şi o femeie”. Întrebată de jurnalişti ce reprezintă Referendumul, dar şi de cine a fost iniţiat, acestea nu au ştiut să răspundă.
Amintim că, în timpul campaniei pentru referendum, au fost distribuite pliante cu dezinformări, în care li se spunea oamenilor că homosexualii le vor putea lua copiii, dacă nu voteaza pentru revizuirea Constituției.
Secțiile de vot sunt deschise între orele 07.00 și 21.00, in toată țara, sâmbătă și duminica.
Românii cu drept de vot pot merge să voteze dacă sunt de acord cu modificarea definiției căsătoriei in Constituție, pentru a fi scris ca familia se întemeiază prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Inițiativa aparține Coaliției pentru Familie, un grup de organizații religioase, și a fost susținută de PSD și majoritatea cultelor religioase.
Referendumul nu este valid dacă nu se prezintă la urne cel puţin 30% dintre alegătorii înscrişi pe listele de vot. Adică cel puţin 5. 685.517 de cetăţeni trebuie să meargă la vot. Dacă 25% - 4.737.930 din voturi sunt valabile, referendumul poate fi validat.