marți 02 iunie
EUR 5.2489 USD 4.5099
Abonează-te
Newsweek România

Folosea conturi fictive pentru a obţine bilete la evenimente în numele lui Nicuşor Dan

Data publicării: 02.06.2026 • 11:45
Poliția - FOTO Inquam Photos / Cosmin Enache
Poliția - FOTO Inquam Photos / Cosmin Enache

Procurorii au trimis în judecată un bărbat pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic. El folosea conturi fictive de WhatsApp şi se prezenta ca fiind director al cabinetului primarului Capitalei pentru a obţine bilete la diverse evenimente în numele lui Nicuşor Dan.

Potrivit unor surse judiciare, dosarul s-a constituit în martie 2025, ca urmare a unei sesizări depuse de Nicuşor Dan, la acea vreme primar general al Capitalei.

Folosea conturi fictive pentru a obţine bilete la evenimente în numele lui Nicuşor Dan

Sesizarea se referea la un bărbat care folosea conturi fictive de WhatsApp şi se prezenta, printre altele, ca fiind director al cabinetului primarului general al Bucureştiului.

 El contacta diverşi organizatori de evenimente (Beach Please, Nuba, Loft, Fratelli, Akcent, Oana Radu, Saga Festival etc.) pentru a primi invitaţii/acces gratuit pentru Nicuşor Dan şi rudele apropiate.

"La data de 02.06.2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat instanţa competentă cu rechizitoriul întocmit de procurorul de caz, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat recidivist, sub măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic în formă continuată (194 acte materiale).

Din probatoriul administrat de procurorul de caz a rezultat următoarea situaţie de fapt: în perioada decembrie 2022 - iulie 2025, inculpatul D.C. a administrat şi utilizat 4 conturi de WhatsApp, ocazie cu care a introdus, fără drept, date informatice constând în fotografiile aparţinând persoanelor P.M.V., C.I. şi P.A., în cadrul secţiunii privind poza de profil, precum şi după caz, iniţialele numelui acestora, folosind aceste elemente pentru a crea aparenţa că respectivele conturi erau utilizate de persoanele indicate şi pentru a purta conversaţii cu terţe persoane sub identităţile astfel atribuite", anunţă Parchetul într-un comunicat de presă.

Citește și: Escrocheria ”acoperișul” face victime. Falși muncitori cer bani pentru lucrări neterminate. Oamenii se tem

Procurorii susţin că, utilizând contul WhatsApp aferent unui număr de telefon, inculpatul s-a prezentat în mod repetat ca fiind V.P., şef de cabinet al primarului General al Municipiului Bucureşti, şi a purtat 189 de conversaţii cu mai multe persoane organizatoare de evenimente, urmărind obţinerea unor beneficii constând în invitaţii/bilete la diverse evenimente, realizarea de videoclipuri de către diverşi artişti, arată Agerpres.

Citește și: O escrocherie nouă îi vizează o categorie de români. Nu lasă nici urmă, dar este foarte gravă

"De asemenea, în acelaşi scop, în perioada octombrie 2024 - martie 2025, utilizând contul WhatsApp aferent altui număr de telefon, s-a prezentat ca fiind C.I., fiul lui M.I., şi a purtat trei conversaţii cu P.O.R, iar în perioada aprilie - iunie 2025, utilizând alte două numere, s-a prezentat ca fiind P.A. de la ANAF, respectiv ANPC şi a purtat o conversaţie cu D.M. şi o conversaţie cu G.E.C.

Menţionăm că rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti", menţionează Parchetul.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră