„Nu s-a luat nici o măsură preventivă împotriva ei. Era foarte lovită, inclusiv la față. A fost bătută, era într-o stare foarte proastă, era și în stare de șoc. Nu s-a considerat că este oportună luarea vreunei măsuri", a declarat, pentru Hotnews.ro, purtătoarea de cuvânt a Parchetului Judecătoriei Sectorului 2.
Procuroarea Rodica Nițescu a mai declarat că femeia a fost audiată și s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, dar nu sunt indicii că ar fi fost băută.
Femeia, care a mers singură la audieri după ce a primit îngrijiri medicale la spital, nu le-a putut explica anchetatorilor ce anume s-a întâmplat de a pierdut controlul volanului. Ea ar urma să fie reaudiată cel târziu luni, a adăugat procurorul.
Accidentul a avut loc sâmbătă după-amiază pe strada Mențiunii din Sectorul 2. Femeia, în vârstă de 56 de ani, a pierdut controlul volanului și a lovit cu mașina un stâlp. Din impact, autovehiculul a fost proiectat în gardul unei case, unde le-a accidentat pe cele două fete de șase și 14 ani, care se aflau pe trotuar.
Fetița de șase ani și-a pierdut viața înainte de a ajunge la Spitalul Floreasca, iar copila de 14 ani a fost transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu, însă nu a mai putut fi salvată.
„A suferit politraume majore, multiple fracturi, TCC, era intubată, ventilată. A făcut stop cardio-respirator când era dusă spre sala de operație și nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru.
După accident, mai multe persoane i-au agresat atât pe femeia de la volan, cât și pe pasager.
Martorii spun că șoferița ar fi fost băută și circula cu viteză mare.
Totuși, această ipoteză nu a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Claudiu Costea.
„Nu s-a putut stabili dacă femeia aflată la volan consumase bauturi alcoolice, pentru că nu a putut fi testată din cauza unor probleme medicale, dar au fost recoltate probe biologice și va fi urgentată procedura pentru ca luni să fie gata rezultatele", a explicat Costea.
Întrebat dacă femeia circulă cu viteză mare, așa cum spun martorii, reprezentantul Poliției a afirmat că imaginile surprinse arată că „venea destul de tare mașina", dar se va stabili cu exactitate în urma cercetărilor, inclusiv a unei expertize tehnice. „Era înt-o intersecție unde trebuia să faca viraj dreapta sau stânga și acolo a pierdut controlul volanului", a mai spus Claudiu Costea.
Femeia este cercetată pentru ucidere din culpă, iar ancheta este coordonată de Parchetul Judecătoriei Sector 2.