Familia care ne dezbină - Cristi Danileț: „Juridic, referendumul este inutil“

DE Ramona Ursu | Actualizat: 05.10.2018 - 09:51

Atât Codul civil, cât și Constituția, printr-o decizie a CCR, prevăd că, în România, căsătoria se întemeiază doar între bărbat și femeie, a explicat, pentru Newsweek România, judecătorul Cristi Danileț.

SHARE

În urmă cu doi ani, judecătorii constituționali au pronunțat Decizia 580/2016 asupra inițiativei cetățenești a Coaliției pentru Familie, prin care se cerea modificarea Articolului 48 (1) din Constituție. În prezent, acest articol este definit astfel: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor“. Cuvântul „soți“ este singurul care a stârnit controverse în societatea românească, oficialii Bisericii, dar și ceilalți susținători ai demersului cetățenesc arătând că termenul este vag. În acest sens, referendumul a fost gândit doar pentru ca termenul „între soți“ să fie înlocuit cu „între un bărbat și o femeie“. 

„Acum, căsătoria este reglementată atât în Constituție, cât și în Codul civil. În Codul civil, avem pe larg expuse persoanele care pot încheia o căsătorie, precum și condițiile. Modificarea care se preconizează de adus la Constituție nu face decât să copieze o regulă din Codul civil, pentru a identifica persoanele ce pot încheia o astfel de căsătorie, bărbatul și femeia. Dar astăzi, în România, Constituția nu permite decât căsătoria între bărbat și femeie, cuvântul «soți» din Constituție nu are decât un singur înțeles, și anume «bărbat și femeie»“, arată Cristi Danileț. 

„O schimbare a Codului civil ar fi neconstituțională“

Judecătorul explică paragraful 42 din Decizia 580/2016 a CCR, care „spune clar că, în România, din punct de vedere legal, prin căsătorie Constituția actuală înțelege numai uniunea dintre bărbat și femeie, astfel că – conchide Curtea Constituțională – inițiativa de revizuire prin referendumul declanșat nu acordă și nu reduce vreun drept, ci este menită doar a aduce o precizare a sintagmei «între soți»“. 

În aceste condiții, mai susține magistratul, indiferent de rezultatul referendumului, „nu se va schimba nimic, din 7 octombrie. În România, niciodată cuvintele «soți» și «căsătorie» nu au privit decât persoanele de sex opus. Asta o spune și Dicționarul Explicativ al limbii române, și decizia CCR pe care am menționat-o“. Cristi Danileț mai arată că, în baza deciziei CCR, chiar dacă nu se produce o modificare a Constituției, Codul civil tot nu poate fi schimbat: „Cei cărora le este frică de faptul că, la un moment dat, Codul civil ar putea fi modificat de un Parlament mai îngăduitor cu cuplurile homosexuale trebuie să știe că acea modificare legislativă ar fi neconstituțională, având în vedere decizia CCR“.

Citește dosarul Familia care ne dezbină

Familia care ne dezbină. Despre referendumul din 6-7 octombrie

Lupta Coaliției pentru Familie cu definiția căsătoriei

Biserica Ortodoxă: Referendumul nu schimbă cu nimic noțiunea de familie

Politicienii și „familia tradițională“

Vladimir Tismăneanu: „PSD îmbrățișează fantasmele pseudo-salvaționiste“

Cristian Diaconescu: Diaconescu: „Dreptul familiei, un domeniu în care UE nu poate legifera“

Teodor Baconschi: Referendumul, războiul cultural dintre „progresiști“ și „conservatori“

Papahagi: „Doar din căsătoria unui bărbat cu o femeie se naște o familie în care pot apărea copiii“

Ortodoxia, cea mai eficientă armă a lui Putin în România

Referendumul, un apel la frică: „Neomul care vine să ne fure copiii“

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te