Exercițiile de acest tip sunt planificate și desfășurate periodic și au ca scop verificarea capacității de completare cu personal și tehnică a unităților militare, precum și consolidarea coeziunii între militarii în activitate și rezerviști, susține MApN.
Citește și: MApN denunţă o postare falsă privind suspendarea anumitor drepturi salariale ale militarilor
Pentru desfășurarea exercițiului, structurile MApN vor colabora cu autoritățile administrației publice locale, cu instituțiile publice și cu operatorii economici din cele trei județe, care au atribuții în domeniul pregătirii economiei și teritoriului pentru apărare.
Exercițiu de mobilizare în Olt, Giurgiu și Teleorman. De ce MApN spune că „e de rutină”?
Rezerviștii cu domiciliul în județele Olt, Giurgiu și Teleorman ce vor fi convocați la unitățile militare ale MApN la care sunt arondați vor participa, timp de o zi, conform planificării, la activități specifice de pregătire.
MOBEX OT-GR-TR-25 continuă seria activităților de acest tip organizate de Statul Major al Apărării. Cele mai recente au avut loc în octombrie 2024, în județele Buzău și Ialomița. Anterior, astfel de exerciții au mai fost desfășurate în județul Olt în anul 2017, iar în județele Giurgiu și Teleorman în 2016.
Citește și: Tehnică militară se va deplasa pe drumuri naționale. Ce a anunțat MApN
Exercițiul este organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare. Rezerviștii vor fi convocați prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, mai arată MApN.