sâmbătă 10 ianuarie
EUR 5.0887 USD 4.3702
Abonează-te
Newsweek România

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va achiziţiona 1.200 ambulanţe noi. Investiţia, finanţată prin PNRR

Data publicării: 09.01.2026 • 14:00
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va achiziţiona 1.200 ambulanţe noi. Investiţia, finanţată prin PNRR - Foto: arhivă (Imagine cu rol ilustrativ)
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va achiziţiona 1.200 ambulanţe noi. Investiţia, finanţată prin PNRR - Foto: arhivă (Imagine cu rol ilustrativ)

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va achiziţiona 1.200 de ambulanţe noi până la sfârşitul lunii august a acestui an, printr-o investiţie finanţată prin componenta de asistenţă financiară rambursabilă din cadrul PNRR. Valoarea contractului depăşeşte 1,1 miliarde de lei.

IGSU informează, printr-un comunicat de presă, că în 24 decembrie 2025, Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de coordonator de investiţie, a semnat Contractul de finanţare pentru implementarea Investiţiei 4.

Modernizarea asistenţei medicale de urgenţă din cadrul Componentei 12 - Sănătate, Ţinta 534 - Achiziţionarea de ambulanţe noi din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Potrivit sursei citate, investiţia este finanţată prin componenta de asistenţă financiară rambursabilă din cadrul PNRR, având termen de implementare data 31 august 2026. 

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va achiziţiona 1.200 ambulanţe noi. Investiţia, finanţată prin PNRR

Contractul are o valoare totală de 1.129.717.726,21 lei, din care 933.651.013,40 lei valoarea eligibilă din PNRR şi vizează achiziţionarea a 1.200 de ambulanţe noi până la 31.08.2026, având ca beneficiar Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, precizează IGSU.

Citește și: Comisia Europeană a aprobat varianta finală a PNRR. Au fost scoase 128 de jaloane

„Această reuşită este rezultatul unei munci susţinute la nivel interinstituţional, în care Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, cu sprijinul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerului Sănătăţii şi al Prim-ministrului României, a reuşit să asigure finanţarea integrală a necesarului de ambulanţe la nivel naţional. DSU rămâne, astfel, consecvent angajamentului său de a îmbunătăţi permanent capacitatea de răspuns la urgenţe şi de a creşte calitatea serviciilor oferite cetăţenilor”, se arată în comunicatul citat.

Aceeaşi sursă menţionează că aprobarea recentă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru România asigură fondurile necesare achiziţiei a 1.200 de ambulanţe noi, destinate atât echipajelor SMURD, cât şi Serviciilor de Ambulanţă Judeţene/B-IF. 

Citește și: România a pierdut peste 2 miliarde de euro din PNRR pentru mediu. Proiectele vitale vor fi salvate

„În anul 2022 a fost identificată o finanţare pentru achiziţia a doar 591 de ambulanţe (470 de tip B şi 121 de tip C) prin Programul Dezvoltare Durabilă.Odată cu revizuirea PNRR în 2025, s-a creat oportunitatea de a finanţa întreaga investiţie printr-un singur program. Astfel, proiectul a fost preluat integral şi extins, urmând să fie achiziţionate 1.000 de ambulanţe tip B (4x4) şi 200 de ambulanţe tip C (4x4), ceea ce va permite înnoirea parcului auto SMURD şi SAJ”, afirmă sursa citată.

IGSU mai notează că, până în prezent, au fost deja livrate 378 de ambulanţe tip B şi 96 de ambulanţe tip C destinate atât echipajelor SMURD, cât şi Serviciilor de Ambulanţă Judeţene/B-IF.

„Prin această investiţie strategică, România face un pas important în direcţia consolidării sistemului de urgenţă, asigurând echipamente moderne şi sigure pentru personalul medical şi paramedical şi un răspuns mai rapid şi eficient în sprijinul cetăţenilor”, se mai arată în comunicatul citat.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră