luni 20 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3489
Abonează-te
Newsweek România

De ce au inventat românii pâinea cu gust de carne. ”Friptura nu se vede, dar se simte”

Data publicării: 12.03.2024 • 15:55 Data actualizării: 12.03.2024 • 16:07
Trei români au inventat pâinea cu gust de carne Foto: Freepik.com - rol ilustrativ
Trei români au inventat pâinea cu gust de carne Foto: Freepik.com - rol ilustrativ

Trei români, profesori la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați au inventat un produs alimentar de bază. Însă este mult îmbunătățit și poate reprezenta o soluție de hrană pentru foarte mulți oameni.

Românii sunt mari consumatori de pâine. Poate și din acest motiv, trei profesori de la o universitate din țară au inventat un produs revoluționar.

Este vorba despre pâinea cu gust de carne. Alimentul poate fi o opțiune pentru populația din zonele sărace, acest produs fiind unul echilibrat nutrițional.

De ce au inventat românii pâinea cu gust de carne. ”Friptura nu se vede, dar se simte”

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) a acordat Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi brevet de invenţie pentru o pâine proteică, cu gust şi proprietăţi de carne. Proiectul a fost pus în practică de mai multe cadre didactice de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor.

Citește și: Este pâinea neagră mai sănătoasă decât cea albă? Verdictul surprinzător al specialiștilor

Autorii invenţiei sunt profesorii Floricel Cercel, Petru Alexe şi Romulus Marian Burluc, care au plecat de la premisa că „pâinea normală este dezechilibrată în aminoacizi esenţiali şi au adăugat un concentrat proteic de proteine miofibrilare din carne (porc, vită, pasăre sau peşte, extractul de proteine miofibrilare neavând nici gust, nici miros caracteristic)”, potrivit informaţiilor făcute publice de Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi.

Procedeul de obţinere a pâinii echilibrate nutriţional în proteine reprezintă o soluţie de a aduce pâinea în limitele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, adică de a avea un conţinut optim în aminoacizii esenţiali, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a instituției.

Citește și: Cât de periculoasă e pâinea pentru sănătate. Medicul Vlad Ciurea a dat verdictul

„Pâinea astfel obţinută ar putea reprezenta o opţiune pentru populaţia săracă, mare consumatoare de pâine. Politicile de realizare şi distribuţie, cu protecţia celor săraci, trebuie să vină prin nişte programe guvernamentale sau locale.

Pâinea echilibrată nutriţional va trebui să existe pentru toţi consumatorii, dar consumatorii cu venituri mici trebuie să beneficieze de un preţ subvenţionat. Pâinea echilibrată nutriţional în proteine este ca şi cum ai mânca pâine cu friptură, dar friptura nu se vede, dar se simte”, a explicat prof. dr. ing. Petru Alexe.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră