BREAKING Coiful dacic furat din Olanda, recuperat. România a încasat și despăgubirea de 5.700.000 de euro
Coiful de aur dacic și brățările dacice, furate din Muzeul Drents din Olanda, în ianuarie anul trecut au fost recuperate, potrivit unor informații confirmate din mai multe surse apropiate anchetei. România a încasat milioane de euro drept despăgubire de la statul olandez.
Printre obiectele recuperate se numără și celebrul coif dacic de aur de la Coțofenești, una dintre cele mai valoroase piese arheologice ale României, despre care se credea inițial că ar fi fost topită.
Coiful dacic furat din Olanda, recuperat. România a încasat și despăgubirea de 5.700.000 euro
Detectivul de artă Arthur Brand a declarat că a aflat despre recuperare prin intermediul rețelei sale, descriind operațiunea de recuperare a tezaurului românesc drept un „rezultat fantastic”, scrie Telegraaf.nl.
Informația a fost confirmată din mai multe surse, însă autoritățile olandeze nu au oferit încă detalii oficiale. Atât poliția, cât și procurorii au refuzat să comenteze, trimițând către o conferință de presă programată la muzeu. Și Ministerul Afacerilor Externe din România a confirmat că obiectele au fost recuperate, însă fără a preciza exact lista acestora.
Citește și: Furtul tezaurului dacic, o răzbunare? Jaful secolului din 2012 dat de 3 români într-un muzeu olandez
Arthur Brand susține că recuperarea ar fi fost posibilă în urma unor negocieri și afirmă că, încă de anul trecut, a colaborat cu poliția pentru a exercita presiuni în vederea returnării tezaurului românesc.
„Am explicat de ce casca trebuia returnată”, a spus Brand, adăugând că era convins că piesele nu au fost distruse.
Jaful care a șocat Europa
Furtul a avut loc în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2025, când hoții au folosit explozibili pentru a pătrunde în muzeu. Aceștia au furat trei brățări dacice de aur și casca de aur de la Coțofenești, obiecte împrumutate de la Muzeul Național de Istorie a României.
Incidentul a provocat un val de reacții la nivel internațional, fiind considerat unul dintre cele mai grave jafuri de patrimoniu din ultimii ani. În prezent, nu este clar dacă piesele recuperate au fost deteriorate, unde au fost găsite. Există doar informații pe surse conform cărora coiful ar fi doar uşor deteriorat, însă neconfirmat oficial.
Citește și: Blestemul celebrului Tezaur de la Pietroasa: tăiat, furat, incendiat, sechestrat. Cine l-a restaurat
România a încasat milioane de euro drept despăgubire
Amintim că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro despăgubire pentru furtul tezaurului dacic expus în Muzeul Drents din Olanda. Cele patru bunuri culturale furate în ianuarie nu au fost găsite până acum, în pofida căutărilor desfășurate de poliția olandeză.
„Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) a confirmat că suma integrală aferentă poliţei de asigurare, respectiv 5.700.000 de euro, a fost virată de către asigurător, potrivit contractului încheiat între părţi. Aceasta reprezintă valoarea de asigurare a celor patru artefacte sustrase: trei brăţări şi Coiful dacic de la Coţofeneşti.
Ultima tranşă, în valoare de 855.000 euro, reprezentând 15% din valoarea totală, a fost virată în data de 12 septembrie, plata precedentă în valoare de 4.845.000 euro, reprezentând 85% din valoarea totală, fiind făcută în data de 25 august", transmitea la acel moment Ministerul Culturii din România.
Cine sunt suspecții jafului
Ancheta a dus la arestarea a șapte persoane, dintre care trei se află încă în arest preventiv. Este vorba despre nimiții Douglas Chesley W. (37), Bernhard Z. (35) și Jan B. (21), suspecți care urmează să fie judecați pentru furt, distrugere și utilizarea de explozibili. Procesul este programat să înceapă la jumătatea lunii aprilie, la tribunalul din Assen.
Un al patrulea suspect trebuie să se prezinte în fața judecătorului de poliție la începutul lunii mai. Ceilalți trei indivizi arestați nu sunt urmăriți penal.