Cine este și cu ce se ocupă mama Andreei Esca? De ce nu și-a îndeplinit visul niciodată? Ce spune celebra prezentatoare despre mama ei și câți ani are femeia?
Cine este mama Andreei Esca?
Andreea Esca este una dintre cele mai celebre prezentatoare de știri TV din România. Are un nume sonor în presa românească, însă puțin știu cine îi sunt părinți.
Deși are doi copii care s-au afișat de mici în mediul monden, la fel și soțul, părinții celebrei prezentatoare au fost mereu în umbră. În cele ce urmează veți afla cine este mama Andreei, dar și cu ce s-a ocupat aceasta în delungul anilor.
Mama Andreei Esca visa să devină actriță, însă a fost împiedicată să își îndeplinească dorința. Lucia, căci așa o cheamă, a lucrat zeci de ani pentru a-i ajutat pe cei în suferință, fiind asistentă medicală.
„Ar fi vrut să fie actriță și cred că i-ar fi reușit de minune (de altfel, toți Gemenii ar trebui să fie pe o scenă), dar pentru că tatăl ei a fost deținut politic, nu a avut voie să-și urmeze pasiunea. Foștii mei colegi de școală mă întreabă și acum ce face mama mea mișto și își amintesc cu plăcere ce mâncare bună ne făcea când veneau la mine în vizită și cât de elegantă era ea, la ședințele cu părinții.
Citește și: Ce salariu primește Alexia Eram de la revista mamei sale? Câștigă mai mult decât alții în 4 luni
Ce nu știau ei era că așa era mereu. Și în sala de operație, stătea și câte opt ore în picioare, pe tocuri. Nu era niciodată necoafată, nevopsită, nemachiată. Când adormea fără să se demachieze, îmi zicea: <Lasă, să fiu aranjată, că dacă vine cutremurul și trebuie să ieșim în stradă?> La 60 de ani avea 49 de kg și alerga cu Alexia în brațe, de nu te țineai dupa ea”, a povestit Andreea Esca, într-un editorial pentru alistmagazine.ro".
"Pentru mine a fost și este mama perfectă. M-a ghidat, susținut, încurajat, impulsionat, criticat, felicitat, răsfățat, certat, aprobat, dezaprobat. A făcut lecțiile cu mine, m-a dus la meditații, la sport, la petreceri, la teatru, la film, la examene, îmi verifica ghiozdanul și în liceu", spune Andreea în același editorial aniversar.
Mama Esca a împlinit 83 de ani
Vineri, 7 iunie, a fost o zi specială pentru familia Esca, marcând aniversarea de 83 de ani a doamnei Lucica, mama celebrei prezentatoare de știri Andreea Esca. Mama vedetei a fost sărbătorită într-un cadru intim și plin de căldură, alături de cei dragi.
Andreea Esca, însoțită de cei doi copii ai săi, Aris și Alexia, i-a făcut o vizită mamei sale. Lucica Esca, o doamnă elegantă și cu un zâmbet cald, și-a dedicat întreaga viață îngrijirii pacienților bolnavi de cancer, lucrând ca asistentă medicală la Institutul Oncologic Fundeni din București.
Profesionalismul și devotamentul cu care și-a exercitat meseria au fost transmise și fiicei sale, Andreea Esca, și care este cunoscută pentru dedicația și profesionalismul său.
Andreea Esca este foarte atașată de părinții săi, de la care a moștenit nu doar trăsăturile fizice, ci și valorile și principiile care au ghidat-o în viață și carieră. Aniversarea mamei sale a fost un prilej de bucurie și recunoștință pentru întreaga familie, reflectând dragostea și respectul pe care și-l poartă reciproc.
Citește și: Cum a reușit Andreea Esca să își cucerească soțul. Micile trucuri la care a apelat
„La mulți ani, Mama! Am ales prima fotografie cu tine de pe vremea când erai la Școala Sanitară, pentru că mi-am amintit că prima cursă Race for the Cure, organizată de fundația Renașterea la București, în 2015, a căzut chiar de ziua ta. Și mi s-a părut emoționant, având în vedere că aproape toată viața ți-ai petrecut-o având grijă de bolnavi de cancer.
Să știi că acum cursa va avea loc mâine și fac tot ce pot ca să vină multă lume și cu ajutorul acestor oameni să salvăm vieți! Știu sigur că asta te va face atât de fericită! Pentru că de fiecare dată când am întâlnit un supraviețuitor de cancer, care ți-a fost pacient, mi-a vorbit despre tine ca despre cel mai minunat om!”, a transmis Andreea Esca, pe Instagram.