Cel puțin 30 de oameni au fost evacuați dintr-un bloc din Pitești, în care a izbucnit un incendiu

DE Edi Neagu | 12.10.2021 - 10:13
Incendiu de proporții într-un bloc din Pitești. FOTO: ISU Argeș

Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului cu trei autospeciale.

SHARE

Un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe din municipiul Piteşti, 30 de locatari fiind evacuaţi.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stins incendii, o autoscară şi un echipaj SMURD de prim ajutor calificat.

"În apartament se afla proprietarul cu vârsta de 89 de ani, care a fost preluat de către paramedicii SMURD şi transportat la spital. Alte 30 de persoane au fost evacuate de pe scară blocului. Proprietarul prezenta arsuri la faţă şi la un membru superior, în total aproximativ 9% din suprafaţa corpului", a informat ISU Argeş.

CITEȘTE ȘI: O polițistă sub acoperire l-a vrăjit pe traficantul Mizdron care vindea cocaină în cluburi de lux

Conform aceleiaşi surse, incendiul se manifesta violent în două dintre camerele apartamentului de la etajul al patrulea. Din cauza căldurii degajate au fost afectate conductele de apă care s-au fisurat, apa ajungând şi în câteva apartamente de la etajele inferioare.

CITEȘTE ȘI: Cu amanta gravidă în trei luni, Reghe anunță că divorțează. Anamaria Prodan: Laurențiu e Soarele meu

Primele verificări au indicat drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului o priză defectă, în care era conectat un consumator, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te