Ce amenzi riscă românii care închiriază apartamente în regim hotelier? S-au impus noi reguli pentru proprietarii care obișnuiesc să închirieze imobile fără a declara veniturile.
Interesul pentru apartamentele care se închiriază în regim hotelier a crescut simțitor, peste un milion de turiști cazându-se în primele zece luni din an în astfel de locuințe pentru că dau mai puțin decât la un hotel. Totuși, această activitate nu este lipsită de riscuri.
Turiștii preferă să închirieze apartamente în regim hotelier din cazua costurilor mai mici decât la o unitate de cazare avizată. Însă, cei mai mulți proprietari închiriază la negru și nu plătesc taxe la stat pentru încasările lor, scrie RTV.
Ce amenzi riscă românii care închiriază apartamente în regim hotelier? S-au impus noi reguli
De anul viitor, cei care nu au documentele legale, cum ar fi un certificat de clasificare, nu vor mai putea promova locuințele de închiriat pe platformele de profil.
Noile reguli decise atât la nivel național, cât și european, vor fi adoptate în curând. Alexandru Panait, proprietar, explică:
Citește și: Ce vehicul poți conduce chiar dacă nu ai permis pentru el ? Poliția nu îți dă amendă
„Pot avea acces la apartamentul meu de fiecare dată când am nevoie în interes personal. Venitul este mai mare, este un rulaj mult mai productiv decât dacă l-aș fi închiriat în mod normal”, a explicat, pentru Pro TV, Alexandru Panait, proprietar de apartament închiriat în regim hotelier, pentru care cere 350 de lei pe noapte.
Citește și: Vești proaste pentru trotinetiști. Asigurare RCA obligatorie și chestionar la închiriere
Alexandru și-a închiriat locuința în baza clasificării emise de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. La nivel național, în acest an, au fost eliberate doar puțin peste 1.000 de astfel de certificate.
Însă numai în primele 10 luni ale acestui an peste un milion de turiști români și peste 120.000 de străini s-au cazat în aceste unități de cazare, potrivit Institutului Național de Statistică.