Aceasta a fost ultima sesizare posibilă împotriva acestei legi, care acum va trebui promulgată de șeful statului.
Legea 317 este a doua lege a Justiției modificată de PSD, ALDE și UDMR care va intra în vigoare, după ce în iulie Klaus Iohannis a promulgat și legea 304/2004 privind organizarea judiciară.
Pronunțarea referitoare la sesizarea împotriva legii 303/2004, privind statutul magistraților, a fost amânată pentru 25 septembrie.
CCR a amânat discuţiile asupra sesizărilor de neconstituţionalitate a legii pentru modificarea Codului Penal depuse de preşedinte, de ICCJ şi de partidele de opoziţie.
Citește și Curtea Constituțională nu-l poate salva pe Dragnea
Instanța care l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni cu executare nu a ignorat decizia Curții Constituționale referitoare la abuzul în serviciu, așa cum susțin liderii PSD, ba, din contră, a aplicat-o întocmai.