Cat de mulțumit ești de sistemul de returnare a ambalajelor? Ce zic românii?

DE Florentina Enache | Actualizat: 21.06.2024 - 14:01
Cat de mulțumit ești de sistemul de returnare a ambalajelor? Ce zic românii? - Foto: Profimediaimages.ro (Imagine cu rol ilustrativ)

Un studiu a arătat că 45% dintre români sunt mulțumiți de modul de funcţionare a Sistemului de Garanţie-Returnare, iar 70% dintre români susţin că returnează toate ambalajele cu garanţie la punctele de colectare.

SHARE

Potrivit unui studiu, șapte din zece români returnează toate ambalajele cu simbolul SGR.

Patru din zece fac acest lucru pentru a evita să piardă banii plătiți pentru garanție, arată rezultatele acestui studiu, conform Agerpres.

Cat de mulțumit ești de sistemul de returnare a ambalajelor? Ce zic românii?

Potrivit datelor centralizate de Reveal Marketing Research, 19% dintre respondenţi au afirmat că, în prezent, returnează doar o parte dintre ambalajele SGR.

iteşte şi: În România, doar 13% din milioanele de tone de gunoi se colectează separat. Care sunt problemele

În acelaşi timp, 45% din totalul celor chestionaţi s-au declarat multumiţi de modul de funcţionare a Sistemului de Garanţie-Returnare, principala soluţie pentru îmbunătăţirea acestuia fiind considerată creşterea numărului de puncte de returnare (55%).

La nivel general, 70% dintre români susţin că returnează toate ambalajele cu garanţie la punctele de colectare, în creştere faţă de luna noiembrie 2023, când peste o treime (36%) intenţionau să returneze parţial ambalajele.

Citește și: Ce truc trebuie să folosești pentru ca aparatul de reciclat să nu respingă sticlele? Metodă sigură

De asemenea, 39% dintre cei intervievaţi afirmă că au adoptat acest comportament pentru a evita să piardă banii plătiţi pe garanţie.

În funcţie de caracteristicile demografice, reprezentanţii Generaţiei Z, cu vârste cuprinse între 18-24 de ani, sunt cei care returnează într-o proporţie semnificativ mai mică ambalajele marcate cu SGR de fiecare dată (59% vs. 70% total eşantion).

Mai mult decât atât, locuitorii din mediul urban se diferenţiază faţă de cei din mediul rural ca returnând toate ambalajele marcate cu SGR într-o proporţie semnificativ mai mare (75% mediul urban vs. 63% mediul rural).

Citește și: Ce obligație au magazinele unde sunt aparate de reciclare. Clienții trebuie să primească banii

„Această diferenţă poate fi atribuită numărului redus sau chiar absenţei punctelor de returnare în mediul rural", sunt de părere realizatorii studiului.

Rezultatele Reveal Marketing Research arată că ambalajele de plastic cu garanţie sunt cele mai frecvent returnate de către români (84%), urmate de ambalajele din sticlă (56%) şi de cele din metal (55%). În funcţie de gen, bărbaţii obişnuiesc să returneze mai des decât femeile atât ambalajele din metal (62% bărbaţi vs. 50% femei), cât şi pe cele din sticlă (61% bărbaţi vs. .53% femei).

Studiul de specialitate s-a derulat online, în perioada 5 - 10 iunie 2024, pe un eşantion de 1.012 respondenţi, la o eroare maximă +/-3,1% şi un nivel de încredere de 95%.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te