"Rezerviștii voluntari sunt nu neapărat tineri, sunt cetățeni ai României, bărbați și femei între 18 și 50 de ani, pentru cei care se decid pentru corpul rezerviștilor voluntari soldați, gradați, și între 18 și 55 de ani pentru maiștrii militari, subofițeri și ofițeri rezerviști voluntari. Vârsta nu reprezintă un impediment. Nu reprezintă un impediment nici faptul că ai sau nu pregătire militară anterioară.
Citește și: Sute de trenuri militare cu trupe ruse în desfășurare. Johnson: „Va fi o nouă Cecenia”
Sigur că sunt diferențe pentru pregătirea inițială. Cei care au o pregătire militară anterioară fac un număr mai mic de săptămâni de pregătire militară inițială pentru funcția pe care urmează să se încadreze", a explicat generalul Virgil Bălăceanu.
Recrutarea se face la unitățile din zona în care își are domiciliul rezervistul voluntar, așa că atunci când va face pregătirea militară, aceasta va fi aproape de casă.
Cât câștigă un rezervist militar într-un an și cât se pregătește
Cei care sunt rezerviști voluntari fac o pregătire de 15 zile în care primesc un salariu echivalent cu al unui militar activ în aceeași funcție, iar timp de 11 luni și jumătate primesc o idemnizație care variază după gradul militar.
Citește și: Fiul patronului unei firme de pază, înjunghiat în cap de fiul unui interlop dezvoltator imobiliar
"Există și drepturi materiale pe care trebuie să le luăm în seamă. În defintiv, 11 luni și jumătate se primește o indemnizație fără să se participe la pregătire și doar este pregătit să reacționeze dacă unitatea militară îl convoacă pentru o misiune la pace sau pentru situațiile mai complexe ale stărilor excepționale. Deci 11 luni și jumătate primește această indemnizație care la ora actuală nu este foarte mare, dar poate deveni tentantă. Adică luăm în calcul o sumă netă cam de 600 de lei în cazul unui soldat, gradat voluntar; 800 de lei în cazul unui maistru militar, subofițer; 1.000 de lei în cazul unui ofițer.
Iar pe perioada celor 15 zile de pregătire în umitățile militare unde sunt încadrați, rezerviștii voluntari sunt plătiți pentru o jumătate de lună, similar militarilor în activitate potrivit funcțiilor pe care le ocupă.
Și mai este un avantaj de care trebuie să ținem seamă. Asociația Ofițerilor în Rezervă din România are aproape 400 de rezerviști voluntari din toate categoriile de personal. O modificare a statutului ne-a peris un asemenea lucru pentru că vrem să cunoaștem problematica pe corpuri, nu numai la nivelul ofițerilor.
Pe corpuri însemnând soldații/gradați voluntari, maiștrii militari, subofițerii și ofițerii rezerviști voluntari", a explicat gen. Virgil Bălăceanu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România.