Potrivit DIICOT, pe teritoriul României s-a constituit un grup infracţional organizat, coordonat de către un cetăţean grec, specializat în introducerea în Europa, prin România, a unor importante cantităţi de heroină, disimulate în mărfuri importate legal, atât în regim containerizat, pe cale maritimă, până în Portul Constanţa, cât şi prin intermediul unor mijloace de transport rutier ce aduceau marfă din Turcia - autotrenuri în care au creat compartimente speciale la nivelul remorcilor pentru a ascunde drogurile.
Citește și: Dosarul Revoluţiei, în care este judecat și Ion Iliescu, restituit de ICCJ la Parchetul Militar
Membrii grupării foloseau mărfuri legale, adesea role de bitum, piatră, lână, drojdie, care nu erau neapărat obiectul tranzacţiilor dintre importator şi exportator, dar care aparţineau grupului, pentru a exista o acoperire legală atunci când efectuau transporturile de droguri.
Şoferii ce conduceau autotrenurile şi efectuau curse de transport marfă pe ruta Istanbul - Rotterdam, via România şi retur, erau coordonaţi de către un cetăţean român, care, la rândul său, le organiza împreună cu liderul grupării.
Acelaşi inculpat, cetăţean român, s-a ocupat de realizarea formalităţilor privind importurile maritime de mărfuri în care erau disimulate drogurile şi a ţinut legătura cu comisionarul vamal pentru efectuarea demersurilor de depozitare sau scoatere a mărfurilor din Portul Constanţa, apoi de organizarea transportului de mărfuri în care erau disimulate drogurile către destinaţiile finale, stabilite de către lider care deţinea şi controla companii în mai multe state din Uniunea Europeană şi pe care le folosea în activităţi comerciale aparent licite, menite să creeze un paravan pentru circuitul drogurilor.
Citește și: FOTO Cum arată celebra „Sue Ellen” din serialul Dallas la 81 de ani
Pentru transportul drogurilor, la o cursă realizată, transportatorii trebuiau să primească o sumă echivalentă cu un salariu net lunar, de aproximativ 2.000 - 2.250 euro, astfel încât să creeze aparenţa că banii reprezintă salariul şi nu plata transportului de droguri.
Captură de 1.428,33 kilograme heroină, în valoare de aproximativ 71.500.000 euro
Pe 5 mai, procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară, au efectuat o percheziţie asupra unor containere aflate în Portul Constanţa, în urma căreia au fost depistate şi ridicate 1.428,33 kilograme heroină, cu puritate cuprinsă între 54,61% şi 57,93%, având o valoare de piaţă de aproximativ 71.500.000 euro.
În cauză a fost instituită măsura sechestrului asiguratoriu asupra sumei de 60.306 euro, a unor mijloace de transport, în valoare totală de 158.180 euro, cât şi asupra a 27 echipamente de "minare" Bitcoin în valoare de aproximativ 500.000 euro.
Citește și: VIDEO Nunta anului, în Iași: tanti Sofica, 76 de ani, i-a spus „Da” lui Miluță, burlacul satului
Dosarul a fost instrumentat împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO.
Cauza a fost instrumentată cu sprijinul autorităţilor judiciare din Ungaria, Austria, Germania, Regatul Ţărilor de Jos, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă şi Franţa şi al ofiţerilor Europol.
Suportul logistic şi de specialitate a fost asigurat de către Eurojust.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.