Călin Georgescu ar fi furat proiectul „Hrană, apă, energie” de la Ilan Șor

DE Florentina Enache | Actualizat: 12.12.2024 - 14:01
Călin Georgescu ar fi furat proiectul „Hrană, apă, energie” de la Ilan Șor - Foto: Profimedia Images
Călin Georgescu ar fi furat proiectul „Hrană, apă, energie” de la Ilan Șor - Foto: Profimedia Images

Călin Georgescu ar fi furat proiectul „Hrană, apă, energie” de la Ilan Șor. Ce susține Călin Georgescu despre proiectul lui de țară?

SHARE

Proiectul de țară al lui Călin Georgescu, „Hrană, Apă, Energie”, are la bază aceleași idei pe care Ilan Șor, oligarhul prorus, condamnat la închisoare în Moldova şi refugiat la Moscova, le propunea în urmă cu doi ani pentru Republica Moldova, scrie ReporterIS.

Călin Georgescu ar fi furat proiectul „Hrană, apă, energie” de la Ilan Șor

Ilan Șor, prin proiectul său de țară, propunea implementarea unor strategii, în primă fază la nivel local, menite să consolideze domeniul agricol, prin dezvoltarea unei vaste rețele de irigare, asigurarea cetățenilor cu apă potabilă de calitate, precum și garantarea securității energetice, prin identificarea unor surse de alternativă, precum centralele nucleare modulare mici.

Se pare că Georgescu s-ar fi inspirat de la Ilan Șor pentru programul lui de președinte „Hrană, Apă, Energie”.

Citește și: Horațiu Potra, șeful mercenarilor care îl păzeau pe Călin Georgescu, încătușat. Prins cu topoare

Georgescu propune o întoarcere la rădăcinile neamului românesc, după cum îl definește – candidatul independent la președinție spune că statul trebuie să fie stăpân peste toate resursele.

Călin Georgescu spunea – într-o emisiune electorală de la TVR 1, de dinainte de turul 1 al alegerilor prezidențiale – că „statul român sau orice fel de antreprenor român trebuie să aibă minim 51% în orice fel de acțiune bilaterală”.

Citește și: Analiza The Guardian după ascensiunea lui Călin Georgescu în România. "Un semnal de alarmă"

„Resursele, industria sau agricultura sau pământul sau apele, orice vei face ca program trebuie să fie în avantajul țării tale. 51% este foarte important pentru că asta înseamnă că tu deții controlul, nu îl dețin străinii”, spunea Călin Georgescu.

Ideea se regăsește în programul „Hrană, Apă, Energie”, în care Georgescu propune modelul suveranism-distributism.

Adică „un model social și economic al libertății și al binelui comun (al frățietății), care se bazează pe producția locală și pe democrația participativă și care poate fi soluția salvatoare pentru orice țară, nu doar pentru România”.

Georgescu zice că Ilan Șor l-a copiat, de fapt

Despre programul lui Ilan Șor, similar cu al său, Georgescu spune că acesta i-a fost furat de oligarhul moldovean.

Georgescu numește lansarea unui program care are același titlu – „Hrană, Apă, Energie” – ca proiectul candidatului independent drept „ultima lui haiducie” și citează mai multe idei lansate de Șor.

Citește și: Rețeaua păpușată de la Moscova pentru promovarea lui Călin Georgescu pe Facebook. Cum funcționa

„Interesante şi, mai ales, dezinteresate idei (de afaceri), vândute ca soluţii salvatoare, sub un titlu furat”, este concluzia portretului.

Ziarul de Gardă a relatat, pe larg, în două episoade, modul în care rețeaua Șor a încercat să influențeze cu bani alegerile prezidențiale și referendumul pentru Uniunea Europeană din Republica Moldova. Autoritățile de la Chișinău susțin că au fost trimise 39 de milioane de dolari de la rețeaua Șor, din Federația Rusă în Republica Moldova, în acea perioadă, mai scrie ReporterIS.

În 2022, de sub tipar a ieşit volumul „Marea Renaștere. Adevăr, Libertate, Suveranitate – Ieșirea din matrix”, semnat de Călin Georgescu. Autorul a dedicat un capitol mai multor personalităţi, printre care se găseşte şi fugarul de la Moscova.

Georgescu îl elogiază pe Ilan Şor şi familia sa. Autorul evocă momente din copilăria „micuțului Ilan”. Şi laudă activitățile economice ale familiei celui care se află de mai mulţi ani în slujba lui Putin.

„Astăzi (în 2022 – n.r.), Ilan Șor este unul dintre bogaţii Republicii Moldova, deputat în Parlamentul de la Chişinău, fost primar al Orheiului, preşedinte al clubului de fotbal din Orhei, concesionar al Aeroportului Internaţional Chişinău, preşedinte al partidului rusofil Ravnopravie, pe care l-a redenumit Partidul Şor”, relatează Georgescu în cartea sa.

Citește și: „Operațiunea Portal Kombat” declanșată de caracatița rusească din jurul lui Călin Geogescu

De asemenea, Georgescu face referinţă la mai multe pasaje din diverse lucrări în care se scrie despre Ilan Șor.

În acelaşi timp, Georgescu îl acuză pe Şor de furt intelectual. „Interesante şi, mai ales, dezinteresate idei (de afaceri), vândute ca soluţii salvatoare, sub un titlu furat”, a scris Călin Georgescu în 2022 despre „proiectul de ţară” al lui Ilan Şor.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te