Buzău - Un preot îi cere preşedintelui Iohannis să permită credincioşilor să se adune de Înviere

DE Adelina Sahlean | 07.04.2020 - 15:01

Unul dintre cei mai cunoscuţi preoţi din judeţul Buzău, preotul Mihail Milea, îi cere preşedintelui Klaus Iohannis printr-o scrisoare deschisă ridicarea stării de urgenţă în noaptea de Înviere, pentru ca oamenii să se poată ruga în curtea bisericilor şi a mănăstirilor.

SHARE

Preotul îi transmite preşedintelui că a fost ales în funcţie de două ori, într-o ţară majoritar ortodoxă, fapt care îl obligă să-i respecte ”cu sfinţenie întru totul credinţa, aşa cum au făcut şi alţi conducători, precum Carol I sau Ferdinand I, ambii de religie catolică”. Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a precizat pentru News.ro că este vorba despre o iniţiativă personală şi că vor fi respectate deciziile autorităţilor şi ale conducerii Bisericii Ortodoxe Române.

În scrisoarea deschisă, preotul Mihai Milea îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să suspende pentru o zi ordonanţa militară care prevede interzicerea adunărilor, inclusiv religioase, pentru ca românii să se poată ruga în curtea bisericilor şi mănăstirilor, respectând regula distanţării sociale.

”Domnule preşedinte Iohannis Klaus, Dumnezeu a îngăduit ca Dumneavoastră să fiţi ales preşedinte al României de două ori, într-o ţară majoritar ortodoxă, fapt care Vă onorează pe de o parte, iar pe de altă parte Vă obligă să-i respectaţi cu sfinţenie întru totul credinţa, aşa cum au făcut şi alţi conducători, precum Carol I sau Ferdinand I, ambii de religie catolică. Noi, românii, ne-am născut de două mii de ani în această credinţă ortodoxă, având din moşi-strămoşi, în fiinţa noastră, credinţa în Înviere; buneii noştri daci aveau adânc impregnată învăţătura despre nemurirea sufletului şi învierea morţilor. Parafrazând ceea ce a spus înţeleptul Diogene împăratului Alexandru cel Mare, care s-a aşezat în faţa soarelui care-l lumina pe acest filosof, afirmăm că *nu ne puteţi lua ceea ce Dumneavoastră nu puteţi să ne daţi: Lumina Învierii lui Hristos. În momentele de cumpănă ale istoriei noastre, când au existat epidemii de tot felul, ciumă, holeră, rugăciunile făcute de Biserică au stopat aceste maladii. Există uzanţa ca, în timpul marilor războaie mondiale, şi nu numai, să se practice un armistiţiu de încetare a focului, cel puţin pentru o zi”, scrie preotul Mihail Milea.

Părintele Milea adaugă în aceeaşi scrisoare deschisă că ”biserica este un imens spital duhovnicesc, de vindecare şi speranţă”, şi îi cere preşedintelui să dovească faptul că îi pasă de români şi respectă cea mai mare sărbătoare creştină a românilor: ” Spaţiul liturgic în Biserică, cât şi în curtea ei, este un imens spital duhovnicesc de vindecare şi de speranţă. Aveţi puterea de la Dumnezeu să dovediţi, în istoria românilor, că vă pasă de noi, că respectaţi cea mai mare sărbătoare creştină a românilor, Sfintele Paşti.”.

În aceeaşi scrisoare deschisă, preotul buzoian dă exemplul altor ţări în care conducătorii au deciscă vor face derogări în noaptea Paştelui şi vor lăsa locaşurile de cult deschise pentru credincioşi.

”Conducerea poporului evreu a îngăduit de curând Bisericii de la Ierusalim să facă Slujba Învierii, la fel şi premierul Bulgariei, Borisov Boiko, a promis poporului bulgar că în noaptea de Paşte va lăsa deschise locaşurile de cult pentru a sărbători împreună Învierea lui Hristos. La fel s-a procedat şi în Georgia, şi în alte ţări ale lumii. Faceţi şi Dumneavoastră acest lucru istoric şi noi toţi ne vom ruga lui Dumnezeu cu credinţă şi cu lacrimi de pocăinţă, ca această pandemie să înceteze repede, pentru că Mare este Dumnezeu! Oricâte spitale am avea, dacă nu-L avem pe Iisus Hristos cel înviat din morţi, nu putem scăpa de această majoră criză mondială. Având în vedere că sunteţi un creştin practicant, e de dorit să îndemnaţi poporul român, precum odinioară voievozii creştini, la rugăciune, credinţă şi speranţă, aşa cum o face mereu Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române”, a transmis preotul Mihail Milea.

 

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -