Potrivit unui comunicat ANAR, bugetul pentru acest obiectiv de investiţii a fost majorat cu 14,9 milioane de lei.
Acumularea Mihăileni este o lucrare de amploare, realizată din surse bugetare, a cărei valoare totală de investiţie este de 162,84 milioane de lei. La sfârşitul anului trecut, valoarea cumulată a lucrărilor realizate era de 100 de milioane de lei.
"Ca majoritatea lucrărilor hidrotehnice pe care le avem în administrare, şi acumularea Mihăileni va avea o funcţionalitate multiplă. Astfel, odată finalizat, peste 30.000 de locuitori vor fi apăraţi de riscul inundaţiilor. Mai exact, este vorba despre locuitorii municipiului Brad, precum şi de obiectivele socio-economice din zonă care, în acest moment, sunt expuse riscului de inundaţii. Având în vedere frecvenţa ridicată a fenomenelor hidrometeorologice din aceste zone, prin construcţia acestui baraj, anual, ar putea fi evitate pagube potenţiale de natură socio-economică în valoare medie de peste 700 mii de euro. De aceea, reducerea riscului de inundaţii pentru judeţul Hunedoara va atrage noi investitori în zonă. Aceasta înseamnă apariţia unor noi locuri de muncă, dar şi noi oportunităţi pentru dezvoltarea unor proiecte de antreprenoriat", menţionează ANAR.
În acelaşi timp, lucrarea va asigura necesarul pentru alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor din Brad, Crişcior, precum şi a altor consumatori aflaţi în aval de baraj. De asemenea, se va constitui o sursă de apă pentru industria minieră din zonă şi va avea un rol de producere a energiei electrice.
Acumularea Mihăileni va intra în patrimoniul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, după recepţia lucrării.