Bijuterii şi scrisori private care i-au aparţinut lui Marilyn Monroe, scoase la licitaţie
Obiecte de colecţie care i-au aparţinut fotomodelului şi vedetei de cinema Marilyn Monroe vor fi scoase la licitaţie, oferind o rară ocazie de a pătrunde în universul privat al uneia dintre cele mai îndrăgite legende de la Hollywood.
Printre obiectele care fac obiectul licitaţiei se numără piese din garderoba vedetei, bijuterii, scrisori, note scrise de mână, tablouri şi poezii.
Bijuterii şi scrisori private care i-au aparţinut lui Marilyn Monroe, scoase la licitaţie
''Marilyn este un simbol'', a spus Brian Chanes, directorul departamentului Hollywood şi entertainment din cadrul casei de licitaţii Heritage Auctions, cu prilejul unei previzualizări a colecţiei, desfăşurate vineri. ''Oamenii o iubesc şi o adoră pe Marilyn până în ziua de azi''.
Pe numele real Norma Jeane Mortenson, Monroe s-a născut la Los Angeles în 1926 şi a devenit o renumită actriţă, fotomodel, cântăreaţă şi sex symbol, cunoscută pentru părul blond şi silueta clepsidră. A murit în anul 1962.
Heritage Auctions scoate la licitaţie obiecte provenite din colecţia poeţilor Norman şi Hedda Rosten, prieteni apropiaţi şi confidenţi ai lui Monroe. Licitaţia, care are loc pe 1 iunie, coincide cu împlinirea a 100 de ani de la naşterea artistei şi include obiecte personale datând din perioada 1955-1962.
Printre vedetele licitaţiei se numără câteva documente care nu au mai fost văzute de public până acum şi care aduc informaţii despre viaţa intimă a cântăreţei. Documentele fac referire la relaţiile ei romantice, la temerile legate de pierderea unei sarcini şi la reflecţiile ei pe tema mortalităţii.
Citește și: Iluzia optică „înfricoșător de precisă” arată dacă ești super amabil sau morocănos. Ce vezi în poză?
''E ceva cu adevărat special pentru că nu e vorba despre obiecte cumpărate şi vândute în ultimele decenii'', a spus Chanes. ''Este cu adevărat o descoperire''.
De la bijuteriile făcute pe comandă pe care le purta Monroe la opere de artă pe care le-a ţinut în mâini, colecţia oferă cumpărătorilor un acces intim la universul personal al cântăreţei. Licitaţia include, de asemenea, corespondenţa purtată cu fostul ei soţ, dramaturgul Arthur Miller, care scoate în evidenţă complexităţile emoţionale ale căsătoriei lor, precum şi o scrisoare, care nu a fost făcută publică până acum, de la psihiatrul lui Monroe, în care acesta descrie ziua de dinaintea morţii ei.
Citește și: Iluzie optică ”înfricoșătoare”. Ceea ce vezi prima dată dezvăluie totul despre tine. E adevărat?
Chanes a prezentat un bilet cu o încărcătură emoţională specială din perioada când Monroe filma ''Some Like It Hot''. Într-o notiţă cu sigla Hotel del Coronado, actriţa cerea ajutor întrucât problemele pe care le avea ameninţau să perturbe producţia filmului.
''Cu puţin timp înaintea să ia o supradoză şi să fie nevoiţi să întrerupă filmările, ea a scris 'Simt că mă înec''', a spus Chanes.
''Se simte angoasa din scrisul ei'', a spus el, adăugând că Monroe a schiţa, pe acceaşi notiţă, o siluetă scufundată în apă, prin care implora ajutorul'', o imagine ce scoate în evidenţă problemele de sănătate mintală cu care se lupta actriţa.