Alertă la baza Mihail Kogălniceanu! Mai multe drone au zburat în apropierea unității. Reacția MApN

DE Alin Crișan | 16.04.2024 - 17:43
Alertă la baza Mihail Kogălniceanu! Mai multe drone au zburat în apropierea unității. Reacția MApN - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ

Alertă la baza Mihail Kogălniceanu! Mai multe drone au zburat în apropierea unității. MApN a precizat că „au fost aplicate contramăsuri de tip război electronic”.

SHARE

Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu şi au precizat că acestea erau probabil de tip comercial şi au zburat cu viteze mici şi la înălţimi reduse, au declarat pentru News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că în acest caz a fost sesizat Parchetul Militar.

Alertă la baza Mihail Kogălniceanu! Mai multe drone au zburat în apropierea unității. Reacția MApN

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au declarat, marţi, pentru News.ro că, luni, în intervalul 22.30 - 00.30, personalul aflat în serviciul de pază în cadrul Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu a raportat prezenţa în aer, în zone din apropierea Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu”, a unui sistem aerian fără pilot (dronă) şi, ulterior, a încă două asemenea sisteme.

„Dronele, care au fost observate prin mijloace electronice, optice şi vizuale, au fost de mici dimensiuni, cel mai probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse.

Citește și: Rusia vede Ucraina și Marea Neagră drept zone de război. SUA spun că apără România

Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menţinere a siguranţei în spaţiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la această situaţie. 

De asemenea, au fost aplicate, în repetate rânduri, contramăsuri de tip război electronic, contactul radar şi vizual cu ultimele două sisteme fiind pierdut în jurul orei 00.30”, a transmis Ministerul Apărării Naţionale.

Reprezentanţii MApN au adăugat că Parchetul Militar a fost sesizat de comanda Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege în astfel de situaţii De asemenea, la nivelul unităţii militare a fost numită o comisie de cercetare a evenimentului, condusă de şeful de stat major al Bazei 57 Aeriană.

Citește și: „Palmă” istorică dată României de Austria în problema Schengen. Niciun alt stat nu a mai pățit asta!

„Reamintim că, în conformitate cu prevederile HG 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spaţiul aerian naţional, art. 5, alin. (1), lit. c), operarea oricărui tip de aeronavă, inclusiv cele fără pilot, în porţiunile de spaţiu aerian rezervat, segregat sau în zonele restricţionate se poate realiza numai în condiţiile autorizării accesului de către unitatea de trafic care efectuează controlul traficului aerian în zona respectivă.

Nerespectarea acestor reguli constituie contravenţie, conform art. 11, lit. g), sancţionată cu amendă de la 5.000 la 9.000 de lei aşa cum este stabilit la art. 12, alin. 3 din acelaşi act normativ menţionat”, a mai transmis Ministerul Apărării Naţionale.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te