Potrivit unor surse medicale, actorul Alexandru Arşinel a fost transportat, marţi seară, la Spitalul Universitar din Bucureşti de către un echipaj de Ambulanţă.
Transferul s-a făcut în jurul orei 20.00. Potrivit surselor citate, actorul se simţea ameţit, iar starea de rău i-a apărut încă de dimineaţă, informează news.ro.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat nu i-a prelungit mandatul de director artistic și că Alexandru Arşinel este în prezent actor colaborator al Teatrului "Constantin Tănase".
"Precizări la o nouă dezinformare. Alexandru Arşinel a fost şi este actor colaborator la Teatrul 'Constantin Tănase'. Adică, are un contract de colaborare cu teatrul, iar contractul este în curs. Până de curând era şi directorul artistic (adică directorul adjunct) al teatrului. În urma informaţiilor primite din teatru asupra activităţii sale ca director artistic nu i-am mai prelungit acest mandat. A rămas cu contractul de colaborare cu teatrul, în calitate de actor", a scris edilul general, pe Facebook.
Precizările vin după ce fostul primar general Gabriela Firea a susţinut că lui Alexandru Arşinel i s-a făcut o "imensă nedreptate".
Citește și:
5.000 €/lună venitul lui Arșinel. E actor, director și revoluționar. I-a încăierat pe Dan cu Firea
Primarul din Mogoșoaia plătește rate mai mari decât veniturile „la vedere”. Datorie de 3 milioane €