A murit pictorul Sorin Dumitrescu, unul dintre marii prieteni ai lui Nichita Stănescu. Duminică, 22 decembrie, fondatorul Fundației Anastasia a trecut la cele veșnice chiar de ziua Sfintei Mucenițe Anastasia.
A murit pictorul Sorin Dumitrescu, unul dintre marii prieteni ai lui Nichita Stănescu. Avea 78 de ani
Sorin Dumitrescu, unul dintre cei mai importanți artiști creștini ai contemporaneității, s-a mutat lângă marele său prieten, Nichita Stănescu, la vârsta de 78 de ani.
Trista veste a fost dată de criticul de artă Pavel Șușară, într-o postare făcută pe Facebook.
Citește și: A murit marea iubire a lui Nichita Stănescu. Muza marelui poet trăia în exil din anul 1975
„O veste tristă în ajunul Crăciunului: azi dimineaţă ne-a părăsit un artist unic, un intelectual neconvenţional şi un personaj spectaculos şi copleşitor - Sorin Dumitrescu.
Autorul unei opere vaste, pictate, scrise şi instituţionale, el lasă, prin plecarea abruptă, un gol imens, dar şi o urmă adâncă şi inconfundabilă în cultura şi în viaţa noastră publică. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!", a anunţat Șușară.
La rândul său, Răzvan Bucuroiu, jurnalist în domeniul cultelor, a amintit câteva momente marcante din activitatea artistică a lui Sorin Dumitrescu.
„Om adevărat, bărbat de nobilă viţă intelectuală, creştin fără rest, conştiinţă a vremurilor sale - Sorin Dumitrescu a fost aşezat de Dumnezeu, pentru o vreme, la timona afirmării şi conştiinţei laicatului ortodox român, după 1989.
Ca artist a fost inegalabil, începând cu expoziţia de la Dalles din 1980 - Hipersemne - apoi cu minunata ilustraţie a volumelor lui Nichita Stănescu (Epică Magna).
Iar ca iconar a „reinventat” maniera bizantină de cercetare coloristică şi harică a icoanelor. Curator de primă mână, a pus în simeză expoziţii memorabile la galeria Catacomba - un adevărat program-manifest al generaţiei (sale) de artişti îmbisericiţi.
Editorului Sorin Dumitrescu îi datorăm cele mai importante cărţi şi autori lansaţi pe circuitul public, după 1989, la editura Anastasia (...)
La fel, manifestări la intersecţia dintre cult şi cultură (Serile Darvari), una dintre temele recurente ale lucrării sale de o viaţă", a scris Răzvan Bucuroiu pe Facebook.
Sorin Dumitrescu s-a născut în Bucureşti la 18 martie 1946, în perioada 1959-1963 urmând cursurile Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din Bucureşti.
Între anii 1964-1970 a fost student al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secţia Pictură, la clasa maestrului Corneliu Baba.
Citește și: 4 decenii de la moartea lui Nichita Stănescu. Iubirile ce l-au mistuit. Se stinge la doar 50 de ani
În anul 1992 a înființat Fundaţia Anastasia, coordonând departamentele editorial (peste 400 de titluri publicate până în 2002); video (peste 250 de documente video); imagine (peste 60 de expoziţii tematice, de grup sau personale, organizate la Galeria Catacomba, centru-pilot de artă contemporană al Muzeului Naţional de Artă al României).
În 2005, Sorin Dumitrescu a devenit doctor în arte vizuale la Universitatea de Arte din Bucureşti şi profesor titular al universităţii. De asemenea, era membru corespondent al Academiei Române.