Steluța Lucia Rodica Coposu, sora cea mai mică a fostului lider țărănist Corneliu Coposu și președinta Fundației care îi poartă numele, a încetat din viață în dimineața zilei de 7 august 2025.
Anunțul a fost făcut de Ion-Andrei Gherasim, președintele executiv al Fundației Corneliu Coposu, printr-o postare publică.
„Cu sufletul zdrobit de durere, vă anunț că în dimineața aceasta doamna președinte a Fundației Corneliu Coposu, sora cea mai mică a Seniorului și ultima pe linie directă din greu încercata familie Coposu, Steluța Lucia Rodica Coposu, a urcat la Cer să-i întâlnească pe toți cei dragi ai săi”, se arată în mesaj.
Cine e Lucia Coposu?
Lucia Rodica Coposu s-a născut la 26 septembrie 1932, în comuna Bobota, județul Sălaj, fiind a treia fiică a lui Valentin și Aurelia Coposu. Tatăl său era preot greco-catolic în comună, semnatar al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, în calitate de delegat ales al circumscripției Șimleu Silvaniei, potrivit site-ului https://www.corneliu-coposu.eu/.
„Rodi s-a născut sub semnul Balanței, care nu i-a fost favorabilă și care, arareori, a înclinat în favoarea ei. Venirea ei pe lume a fost marea bucurie a vieții mele. Dumnezeu mi-a dăruit o jucărie vie de care am beneficiat trei ani neîntrerupt (până în momentul când a plecat la liceu, la Beiuș - n.n.). Îmi amintesc și eu (și spuneau și părinții) că a fost copilul cel mai cuminte și cel mai puțin pretențios dintre noi, pregătită parcă pentru viața ce o aștepta. Era veșnic surâzătoare, cu un păr bogat blond și ondulat și cu două gropițe mici, veșnic prezente pe fețișoara ei veșnic surâzătoare'” spunea sora sa, Flavia Bălescu Coposu, citată pe site-ul Fundației Corneliu Coposu - https://corneliu-coposu.ro/.
A urmat cursurile primare în patru localități diferite: clasa I la Bobota, clasa a II-a în comuna Coșlariu (județul Alba), clasa a III-a în comuna Oarda de jos (județul Alba) și clasa a IV-a la Școala nr. 2 din Alba-Iulia.
A urmat Liceul de fete din Alba-Iulia (1943-1944), apoi Școala Centrală de fete din București (1944-1947). Între 1947 și 1951 a urmat cursurile Liceului de fete nr. 12 (azi, Colegiul 'Titu Maiorescu').
Între anii 1951-1956 a urmat cursurile Institutului Politehnic din București. Împreună cu sora sa, Flavia, a susținut familia din bursa primită ca elevă, conform sursei citate anterior.
Între 1956 și 1991 a lucrat la Institutul de Studii și Proiectări Energetice din București.
La 17 iulie 1996, împreună cu sora ei, Flavia Bălescu-Coposu, au înființat Fundația Corneliu Coposu, în memoria fratelui lor dispărut cu un an mai devreme. În țară, au fost înființate sucursale în orașele: Aiud, Buzău, Oradea, Zalău.
Între manifestațiile organizate de Fundație de-a lungul timpului se numără: Concursul 'Juniorii Seniorului' (numărând trei ediții - 'Deceniul IX, deceniul Corneliu Coposu' - 2008, 'Corneliu Coposu în istorie' - 2010, 'Corneliu Coposu în istorie' - 2012). De asemenea, Fundația a colaborat sau colaborează cu o serie de instituții publice, cum ar fi:
Ministerul Educației Naționale, Universitatea din București, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, precum și o serie de asociații și fundații (Fundația Academia Civică, Fundația Konrad Adenauer, Asociația 21 Decembrie). În luna martie 2025, Fundația a organizat Concursul de eseuri - Ediția a X-a, cu două subiecte la alegere: 1. 'Cum va arăta lumea la sfârșitul anului 2025? România între Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană și Rusia' și 2. 'Alianțele politice și militare ale României de la 1918', potrivit https://corneliu-coposu.ro/.
În 2009, alături de sora sa Flavia, a fost decorată de regele Mihai I al României, cu Crucea Casei Regale a Românie, anunță Agerpress.