146 de staţii şi triaje de cale ferată şi 213 trenuri de călători, verificate de poliţişti

DE Alexandru Pop | Actualizat: 26.02.2023 - 11:37
Au fost aplicate 390 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 76.090 de lei - Foto: Poliția Română
Au fost aplicate 390 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 76.090 de lei - Foto: Poliția Română

Poliţiştii de la transporturi au efectuat verificări în 146 de staţii şi triaje de cale ferată şi 213 trenuri de călători, ocazie cu care au fost legitimate 1.474 de persoane şi au fost aplicate 390 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 76.090 de lei.

SHARE

În perioada 17 - 23 februarie a.c., poliţiştii de la transporturi au desfăşurat, la nivel naţional, acţiuni specifice pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică din domeniul transporturilor aeriene, navale şi feroviare, precum şi pentru combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional, informează IGPR, citat de Agerpres.

Conform sursei citate, au fost depistaţi 4 urmăriţi, 12 minori lipsiţi de supraveghere şi 10 persoane care apelau la mila publicului, fiind verificate 21 de obiective de pază şi 9 agenţi economici.

Citește și: Se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri din țară. TIR-uri din cauza zăpezii pe DN 76

De asemenea, au fost controlate 454 de autovehicule, a fost verificată o navă/ambarcaţiune, fiind reţinute 6 permise de conducere, retrase 2 plăcuţe de înmatriculare şi 4 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii au constatat 55 de infracţiuni, fiind cercetate în cadrul dosarelor penale 50 de persoane.

Potrivit comunicatului transmis de IGPR, în perioada 18 - 19 februarie 2023, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi - Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Galaţi, în timp ce acţionau pe linia prevenirii contrabandei cu produse din tutun, în zona Complexului C.F.R. Galaţi - Brateş, au depistat patru persoane, cu dublă cetăţenie româno - moldovenească, care deţineau 2.350 de ţigarete fără timbru de acciză.

Faţă de cele patru persoane, au fost luate măsuri de sancţionare, respectiv confiscare a bunurilor, conform legii.

Citește și: Un avion medical s-a prăbușit în Nevada. Cinci persoane și-au pierdut viața

Totodată, la data de 18 februarie 2023, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj -Napoca - Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Bistriţa-Năsăud au depistat o persoană minoră, de 13 ani, plecată în mod voluntar de la domiciliu.

Minora nu prezenta urme vizibile de violenţă pe corp, iar din declaraţiile acesteia, a reieşit că nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada vizată.

La aceeaşi dată, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj Napoca - Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Sălaj, au depistat un bărbat, de 44 de ani, angajat în cadrul Staţiei C.F. Zalău, care avea asupra sa 20 de litri de motorină, care ar fi fost sustraşi de la locul de muncă. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.

Citește și: Cod portocaliu de ninsori abundente în 12 judeţe din România

Nu în ultimul rând, la data de 19 februarie 2023, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova - Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Mehedinţi au depistat un bărbat, pescar autorizat, având asupra sa 12 kilograme de peşte din diferite specii, care ar fi fost capturat din fluviul Dunărea, fără să întocmească documentele legale.

Cantitatea de peşte a fost ridicată, în vederea predării la o unitate de profil. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, transport şi comercializare fără documente legale a peştelui sau a altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te