Zi specială pentru Capitală - Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Ocrotitorul Bucureştilor

Pelerinajul din acest an, organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, se va desfăşura în perioada 22-28 octombrie. Alături de sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina se află şi sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama, aduse din Mitropolia de Veria (Grecia).

* * *
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitor al Bucureştilor, numit şi "Basarabov", a trăit în timpul împăraţilor româno-bulgari Petru şi Ioniţă Asan (secolele XII-XIII), la câţiva kilometri de oraşul Rusciuc, într-un sat locuit de vlahi, Basarabov, pe valea râului Lomul.

Mai întâi Sfântul Dimitrie a fost păstor de vite în satul natal. Apoi, iubind liniştea şi nevoinţa monahală, s-a făcut călugăr la o mănăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov.

Încă de când era mic, fericitul Dimitrie iubea biserica, postul, tăcerea, smerenia şi viaţa pustnicească. Odată, pe când păştea vitele satului Basarabov, a călcat cu piciorul într-un cuib de pasăre şi din greşeală a omorât puişorii. Mustrat de conştiinţă, şi-a pedepsit piciorul vinovat şi nu l-a mai încălţat trei ani de zile, umblând cu el desculţ vară şi iarnă, răbdând gerul iernii şi loviturile pietrelor.

În obştea mănăstirii de pe valea Lomului, îi întrecea pe toţi cu rugăciunea curată a inimii şi cu darul lacrimilor. Mânca o dată la două sau trei zile, dormea noaptea foarte puţin; nu avea nici un fel de avere pământească, decât trupul obosit de post şi metanii, două haine vechi călugăreşti şi Psaltirea. Pentru o nevoinţă aspră ca aceasta, toţi se foloseau de viaţa lui.

Temându-se însă de prăpastia slavei deşarte şi dorind să urmeze marilor sihaştri din pustie, Sfântul Dimitrie, luând binecuvântare de la egumen, a ieşit noaptea din obşte şi s-a aşezat pe valea stâncoasă a râului Lomul, într-o peşteră mică şi umedă. Acolo s-a nevoit mulţi ani în neştiute osteneli pustniceşti, în foame, în lipsuri, în sete şi chin, răbdând grele ispite de la diavoli. Apoi, simţindu-şi sfârşitul aproape, s-a retras între două pietre mari şi acolo rugându-se, s-a mutat cu pace la cereştile lăcaşuri.

Trecând mult timp, râul Lomul venind mare a risipit cele două pietre în apă împreună cu moaştele întregi ale Sfântului Dimitrie cel Nou. Mai târziu, prin voia lui Dumnezeu, au fost descoperite sfintele sale moaşte.

Îngerul Domnului s-a arătat unei copile în vis, iar ea a spus părinţilor visul pe care l-a avut. Atunci "adunându-se mulţi oameni şi preoţi, s-au dus toţi împreună la locul cel arătat de copilă, unde de multe ori se arăta o lumină şi cei care o vedeau socoteau că acolo este ascunsă o comoară de bani. Căutând cu tot dinadinsul, au aflat în apă sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie, care erau pline de mâl şi de prundiş, şi le-au scos întregi, strălucind ca aurul". (Vieţile Sfinţilor)

După aflarea lor, sfintele moaşte au fost duse în biserica satului Basarabov.

Auzind de minunile ce se făceau aici, domnii Ţării Româneşti au dorit să-i aducă moaştele la Târgovişte, însă acest lucru nu a fost cu putinţă, căci carul cu moaştele Sfântului Dimitrie era ţinut de o putere nevăzută. A fost zidită atunci o biserică nouă în Basarabov, unde i-au fost adăpostite moaştele mai mult de două secole.

În timpul războiului ruso-turc din Balcani (1769-1774), generalul rus Petru Salticov a ridicat sfintele moaşte să le ducă în Rusia. Dar la stăruinţa unui bun creştin român, Hagi Dimitrie, moaştele Sfântului Dimitrie au fost dăruite Ţării Româneşti şi aşezate cu mare cinste în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, unde se află şi astăzi.

În rândul faptelor minunate petrecute la moaştele Sfântului Dimitrie, arhimandritul Ioanichie Balan spune că atunci când era secetă, la cererea credincioşilor: "se scoteau moaştele cuviosului, se făcea un popas de o zi-două în fiecare sat, se săvârşea Sfântul Maslu pe câmp, sărutau cu toţii sfânta raclă, se rostea predica, mâncau cu toţii pe iarbă şi porneau în procesiune spre satele vecine. În fruntea procesiunii mergea un tânăr purtând Sfânta Cruce. Apoi, doi tineri purtau drapelul naţional, lat cât şoseaua, în urmă, bătrânii purtau prapuri, cruci şi steaguri, urmaţi de sfintele moaşte; iar masa credincioşilor, în sunetul clopotelor, purta în mâini lumânări aprinse, busuioc şi flori.

După terminarea slujbei de ploaie, alteori în timpul ei, cu voia lui Dumnezeu, venea ploaie puternică şi adăpa brazdele pământului lovit de secetă pentru păcatele noastre", conform Agerpres.