Zăpadă bună pentru schi, în staţiunea Straja. Pârtiile sunt cotate cu nota 9

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 10.12.2021 - 18:00
Zăpadă bună pentru schi, în staţiunea Straja. Pârtiile sunt cotate cu nota 9. / Foto: turnulsfatului.ro
Zăpadă bună pentru schi, în staţiunea Straja. Pârtiile sunt cotate cu nota 9. / Foto: turnulsfatului.ro

Zăpada este foarte bună pentru schi în staţiunea Straja, iar pârtiile au fost pregătite din timp pentru iubitorii sporturilor de iarnă, astfel că acestea pot fi apreciate cu nota 9, pe o scară de la 1 la 10, potrivit salvamontiştilor din zonă.

SHARE

Stratul de zăpadă pe pârtii depăşeşte frecvent 30 de centimetri şi poate ajunge chiar şi la un metru în anumite zone ale staţiunii.

"Cantitatea de zăpadă este mai mult decât îmbucurătoare pe zona superioară a staţiunii. Pârtiile sunt pregătite şi pot fi apreciate cu nota 9, pe o scară de la 1 la 10. La acest sfârşit de săptămână vor funcţiona pârtiile Platoul Soarelui, Constantinescu şi Mutu. În zilele următoare se vor deschide şi celelalte, dacă temperaturile şi stratul de ninsoare o vor permite", a declarat vineri, pentru AGERPRES, şeful Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.

Citește și: Iubita cu studii la Moscova a lui Dragnea, mai tare decât Irina. A ajuns deputat, apoi la Bruxelles

Salvamontiştii se aşteaptă ca peste 2.000 de turişti să urce în Straja la acest sfârşit de săptămână, atraşi, în principal, de pârtiile de schi.

Pericol de avalansă, în zona de creastă

Pe de altă parte, şeful Salvamont Lupeni a atras atenţia turiştilor care practică schiul de tură sau cel pe rachete că există pericolul producerii unor avalanşe în zona de creastă, deoarece zăpada nu este foarte bine fixată.

Citește și: Preşedintele AEP, Constantin Mituleţu Buică, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

"În zona de creastă este foarte multă zăpadă depusă sub formă de cornişe, iar cei care practică schi alpinismul, dacă abordează greşit aceste zone pot duce la declanşarea de avalanşe. Recomandăm foarte multă precauţie pentru cei care întreprind acţiuni pe schi de tură sau pe rachete de zăpadă. Este nevoie de foarte multă atenţie în zona de creastă, deoarece nu există coeziune în stratul de zăpadă", a precizat Resiga.

De asemenea, schiorii sunt rugaţi să respecte mai multe reguli atunci când se află pe pârtii, în principal să evite, la coborâre, pe cel din faţă, să se oprească pe lateralul pârtiei, iar în caz de accident să anunţe salvamontiştii şi să marcheze vizibil zona. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te