VIDEO Ursoaică grijulie cu cei trei pui ai ei, surprinsă în imagini în Parcul Natural Apuseni
O ursoaică şi cei trei pui ai ei au fost surprinşi în imagini în Parcul Natural Apuseni, în timp ce beau apă dintr-o baltă şi umblă după hrană. Specialiştii transmit că, toamna, urşii adună rezerve de grăsime, pregătindu-se pentru somnul de iarnă.
„O ursoaică foarte grijulie cu cei trei pui ai săi şi mereu în mişcare a fost filmată cu ajutorul unei camere de monitorizare a faunei instalată într-o pădure din Parcul Natural Apuseni. Imaginile fiind foarte frumoase, le împărtăşim cu dumneavoastră, pentru a vă bucura, măcar virtual, de frumuseţile din pădurile şi ariile naturale protejate administrate de Romsilva”, au transmis oficialii Romsilva, distribuind imagini, conform News.ro.
Specialiştii transmit că, toamna, urşii sunt mereu în mişcare — adună rezerve de grăsime, pregătindu-se pentru somnul de iarna.
Citește și: O ursoaică şi puiul ei, salvaţi după ce au căzut într-o fosă septică
VIDEO Ursoaică grijulie cu cei trei pui ai ei, surprinsă în imagini în Parcul Natural Apuseni
„Ursoaicele au de obicei doi sau trei pui, foarte rar chiar câte patru, fiind devotate şi protectoare cu puii lor. Aceştia rămân alături de ursoaică cel puţin doi ani. Urşii au habitatul în pădurile întinse de munte şi cele dese din zonele deluroase. În căutarea hranei, urşii fac deplasări lungi, folosindu-şi toate simţurile, în special cel olfactiv, foarte dezvoltat”, arată oficialii Romsilva.
Citește și: VIDEO O ursoaică și doi pui au ajuns în centrul orașului Pătârlagele, județul Buzău
Hrana urilor este predominant vegetală, dar se hrănesc şi cu peşti, cervide, mamifere mici, până la păsări sau ouă de păsări şi insecte.
Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naţionale şi naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafaţă de 76.064 de hectare, în zona Munţilor Apuseni, pe teritoriul judeţelor Cluj , Bihor şi Alba, din acestea 50.793 fiind păduri.
Zona Munţilor Apuseni, în care se află Parcul Natural Apuseni, a fost inclusă de presitigiosul post de televiziune CNN în topul celor mai frumoase locuri din Europa, iar Comisia Europeană a acordat Parcului Natural Apuseni în 2009 titlul ”Destinaţie Europeană de Excelenţă” în cadrul proiectului EDEN.