”Noi facem tururi ghidate în zonă, interesați sunt în special turiștii străini, care nu știu sau se încumetă să se orienteze noaptea prin pădure. Printre primii care au venit au fost din Australia, mai curajoși, au fost în urmă cu cinci ani. Apoi au venit mai mulți americani, asta după ce într-un tur a venit stră-strănepotul lui Bram Stoker, cel care a scris Dracula, și care a devenit un ambasador al pădurii și a asociației noastre.
Articolul din Guardian AICI
Într-un singur an, am oferit informații la peste o sută de grupuri din toată lumea, inclusiv din Asia – Tawain, China, Japonia. La început au fost, într-adevăr, oameni pasionați de paranormal, acum ne caută curioși sau care vor să puncteze și acest tur ghidat când se află în zonă”, a relatat recent Alex Surducan, ghidul asociației RYLEx, pentru Mediafax.
Citește și: VIDEO Cel mai mare râu subacvatic din lume trece pe sub Marea Neagră. Are 60 km și vine din Bosfor
Cei mai mulţi dintre turiştii care caută destinaţii de groază şi care merg în România se înghesuie să meargă la Castelul Bran, a cărui tematică axată pe Dracula este, în fapt, mai mult kitsch-oasă decât înfricoşătoare. Dacă vă doriţi cu adevărat fiori, îndreptaţi-vă în schimb către Pădurea Hoia-Baciu, aflată în cel mai popular al doilea oraş al ţării, Cluj-Napoca„, se spune în prezentarea făcută de The Guardian.
Citește și: Drama Andei Călugăreanu: Părăsită de soț pentru o colegă de scenă. A plâns continuu înainte să moară
În text se mai spune că, într-o Românie plină de păduri înfiorătoare, Pădurea Hoia este lăcaşul bântuit al multor poveşti cu fantome şi OZN-uri, care au devenit deja parte din folclorul locului şi care îi conferă acestuia o atmosferă „Blair Witch”.
Pădurea Hoia-Baciu a devenit celebră în ultimii 50 de ani în urma mărturiilor mai multor persoane care susţin că au observat aici fenomene stranii. Forme ciudate, nebuloase de lumină, apariţii ale unor obiecte zburătoare neidentificate, copaci contorsionaţi sau sunete greu de descifrat au făcut, ani de zile, subiectul unor discuţii controversate în care au fost uneori prinşi şi oameni de ştiinţă.
Ruinele misterioase care au dispărut
”Fusesem să fotografiez niște ruine, erau chiar în centrul pădurii. Era prin ianuarie și am făcut câteva sute de fotografii lângă ruinele alea, cu un grup foarte mare de prieteni. După vreo două săptămâni, m-am întors să caut locul acela, pentru că-mi plăcuse, mă simțisem bine acolo. Dar ruinele nu mai erau acolo, nici țipenie, ca și când n-ar fi fost!… Și nici nu le-a mai văzut după aia nimeni, nicicând! Iar după câțiva ani, și imaginile lor au dispărut, s-au volatilizat pur și simplu din fotografiile mele”, a spus Adrian Pătruț președintele Societății Române de Parapsihologie.
OZN-ul din pădure
În vara anului 1968, tehnicianul-militar Emil Barnea a intrat împreună cu câțiva prieteni în pădure. Se pare că în timp ce căuta lemne de foc, bărbatul a văzut deasupra copacilor un obiect zburător foarte luminat care zbura fără zgomot la înălțime mică. Deși obiectul neidentificat a accelerat cu o viteză fantastică și a dispărut, Emil Barnea a reușit să-l fotografieze, iar imaginile sale au fost considerate cele mai clare poze ale unui OZN.