"Du-mă acasă, măi tramvai" și "Uite-așa aș vrea să mor" sunt două dintre cele mai cunoscute melodii de petrecere din România.
Cel care le-a scris a fost unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România și a avut o carieră muzicală de peste 70 de ani. A cântat peste 1500 de melodii, multe dintre ele compuse chiar de el, așa cum sunt și "Du-mă acasă, măi tramvai" și "Uite-așa aș vrea să mor".
Cine-a compus "Du-mă acasă, măi tramvai" și "Uite-așa aș vrea să mor"
Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915, la București, într-o familie în care tatăl era de meserie poștaș, iar mama, bună cunoscătoare a pianului. Locuința familiei Petrescu se afla pe Calea Victoriei, la numărul 190, într-o clădire cu trei etaje.
De altfel, cea care l-a îndrumat pe Gică Petrescu spre lumea muzicii a fost chiar mama sa. Din păcate, la 15 ani, în 1930, adolescentul și-a pierdut mama, ca urmare a unei boli la stomac.
În 1931, cânta într-un ansamblu școlar al Liceului „Gheorghe Șincai”, la chitară și vocal.
La o serbare este descoperit de Ion Vasilescu, compozitorul care l-a făcut cunoscut. L-a dus la radio, unde a cântat cu Iulian Ghindă, fost pianist și dirijor.
În 1933, la doar 18 ani, a fost angajat oficial ca solist vocal, la localul occidental de lux Galeries Lafayette, unde cânta. Deși era doar un adolescent, a atacat cu mult curaj eșalonul de aur al idolilor de pe atunci ai scenelor din localurile de muzică: Cristian Vasile, Titi Botez sau Jean Moscopol.
Studiile muzicale pe care le-a avut s-au rezumat la cei doi ani urmați la Conservatorul din București, unde a făcut armonie și contrapunct. A făcut apoi doi ani la Drept, dar a renunțat la facultate pentru muzică.
"Decât să ajungi un avocățel mediocru, mai bine apucă-te serios de muzică.Un strop de talent, n-o să-l înveți la seminar, în nicio facultate. Cultivă-l și folosește-te de el", l-a sfătuit tatăl său.
A fost pe front în Al Doilea Război Mondial
La vârsta de 21 de ani, Gică Petrescu a fost trimis pe front, în al Doilea Război Mondial. Nu a luptat în prima linie, dar era, oricum, expus la multe pericole.
„Nu mi-e frică de moarte. Asta nu înseamnă că o sfidez. Când va fi să fie?! Asta numai Dumnezeu știe. Conduceam o mașină cum numai în filmele cu Stan și Bran se mai poate vedea. Eram, de obicei, trimis să duc medicamente la spitalele de prim ajutor, din imediata apropiere a frontului.
Cum mă lansasem deja în muzică și oamenii începuseră să mă cunoască, trăgeam câte o cântare pentru răniți de câte ori puteam sau mi se cerea. Mergeam oriunde era nevoie de mine', spunea Gică Petrescu într-un interviu pentru Libertatea.
A scăpat ca prin minune la curemurl din 1977
Artistul a păcălit însă moartea de mai multe ori. În 1977, pe 4 martie, Gică Petrescu a fost norocos, spre deosebire de alți colegi de breaslă de-ai lui, printre care s-au numărat Toma Caragiu, Alexandru Bocăneț și Doina Badea. În timpul cutremurului de 7.6 grade pe scara Richter, Gică Petrescu se afla în sediul Radiodifuziunii, unde înregistra o emisiune.
Pierderea soției, cea mai mare tragedie din viața lui Gică Petrescu
A trecut prin multe în viața sa, însă cea mai grea perioadă a fost după moartea soției sale. Gică Petrescu a trăit în solitudine mai bine de 20 de ani și nu s-a putut împăca niciodată pe deplin cu pierderea femeii iubite.
„El nu mergea nicăieri fără ea. Erau nedespărţiţi şi – dacă mă întrebaţi – părerea mea e că ea îi era superioară lui Gică. Dar s-au iubit foarte mult. S-au întîlnit la Teatrul de Revistă, unde era Cezarina în tinereţe… o femeie frumoasă! De-altfel, nu aveai ce să cauţi la Revistă dacă nu arătai ca o Miss. Părinţii lui nu au vrut-o, însă, în familia lor pe Cezarina, care era femeie divorţată', sunt cuvintele muzicologului Viorel Cozma despre cea care a fost medic stomatolog și, apoi, poetă, arată dilemaveche.ro.
Un singur necaz a umbrit această marea lor dragoste: cei doi nu au avut copii. După moartea femeii iubite, Gică Petrescu s-a retras din viața publică, iar aparițiile sale s-au rărit aproape total.
Moartea soției sale, Cezarina, în 1989, a fost marea durere a celebrul cântăreț și a reprezentat cumva și pasul spre retragerea din luminile rampei. Nu a mai urcat pe scenă decât foarte rar și evita să mai meargă la emisiunile de televiziune. Considera că vremea lui a trecut și piesele sale nu mai erau în pas cu vremurile. Avea însă o dorința incredibilă să trăiască.
Artistul a trăit mai mult decât modest în ultimii săi ani de viață, iar mai dureroasă ca orice a fost singurătatea. Apropiații povesteau că se confrunta cu mai multe probleme de sănătate, iar cei care îi purtau de grijă erau vecinii din imobilul de pe Bd. Regina Elisabeta. Gică Petrescu își mai permitea, câteodată, să mănânce la restaurant, în amintirea vremurilor bune…
Toți îl iubeau pe maestru! Îmi amintesc că venea în local doar o dată pe săptămână, fiindcă nu avea bani, și comanda întotdeauna meniul zilei, care era cel mai ieftin!', a povestit un fost angajat al restaurantului unde artistul obișnuia să mai mănânce uneori.
În ultimele luni de viață ale artistului, aceștia au chemat de mai multe ori Salvarea și Pompierii, deoarece acesta nu mai fusese văzut de multă vreme în afara apartamentului și nici nu se auzea mișcare din interior. La un moment dat, Gicăp Petrescu a fost găsit de pompieri inconștient în casă, dar cusemne vitale. Chemați din nou, câteva luni mai târziu, pompierii l-au găsit pa artist stând stând pe scaun și ascultând muzică la pick-up.
La 18 iunie 2006, Gică Petrescu, la vârsta de 91 de ani, era găsit mort în locuința sa de pe Bulevardul Regina Elisabeta. În ultimii ani de viață, bolnav și singur, Gică Petrescu a trăit mai mult din mila vecinilor.
