Un sit din România în care aveau loc ritualuri magico-religioase, redeschis după două decenii. Unde se află?
Specialiștii au redeschis un sit din România, în care aveau loc ritualuri magico-religioase, în urmă cu aproximativ 4.000 de ani, și unde a fost documentată cea mai veche locuire a Epocii Bronzului din zona Subcarpaților de curbură, după două decenii.
Muzeul Județean Buzău a reluat, după mai bine de două decenii, cercetările arheologice în situl de la Năeni, unde a fost documentată cea mai veche locuire a Epocii Bronzului din zona Subcarpaților de curbură, un areal despre care specialiștii spun că ar fi fost destinat ritualurilor magico-religioase în urmă cu aproximativ 4.000 de ani.
Potrivit instituției de cultură, redeschiderea sitului arheologic a fost posibilă cu sprijinul Institutului de Arheologie 'Vasile Pârvan' din București și cu sprijinul Primăriei Năeni.
Citește și: Un mormânt din epoca romană, descoperit în Egipt
Un sit din România în care aveau loc ritualuri magico-religioase, redeschis după două decenii. Unde se află?
Specialiștii apreciază că Năeni reprezintă unul dintre cele mai importante puncte arheologice ale județului Buzău, un sit cu relevanță majoră pentru înțelegerea epocii bronzului în Europa de Est.
'Această zonă nu este doar un punct pe harta arheologică a Buzăului, ci un reper pentru cercetarea dinamicii comunităților umane, a habitatului, a organizării spațiului și a schimbărilor culturale dintr-o perioadă esențială a preistoriei europene.
Reluarea cercetărilor de la Năeni înseamnă redeschiderea unei pagini importante din istoria profundă a acestei zone.
Este un moment necesar pentru cercetarea arheologică, pentru patrimoniul cultural al județului Buzău și pentru consolidarea informațiilor științifice privind evoluția acestor locuri și stabilirea importanței pe care această regiune îl are în studiul marilor civilizații ale epocii bronzului', informează Muzeul Județean Buzău.
Citește și: Cel mai bogat oraș roman din Dacia descoperit la Alba Iulia, un sit arheologic de valoare universală
Cercetările au fost oprite în urmă cu două decenii, din considerente financiare.
'Acum 20-22 de ani, cercetările au fost oprite, cel mai important din lipsa resursei financiare.
Acum, cercetările reluate anul acesta sunt finanțate de Institutul de Arheologie 'Vasile Pârvan' din București.
Acest sit este important din mai multe motive, dar unul dintre cele mai importante este acela că la Năeni a fost documentată cea mai veche locuire din epoca Bronzului, din zona Subcarpaților de curbură', a declarat, pentru Agerpres, directorul Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache.
Situl de la Năeni Zănoaga a fost cercetat între 1982 și 2004 și se distinge printr-o zonă pietruită, într-un relief greu accesibil, loc care ar fi fost destinat ritualurilor magico-religioase.
De-a lungul timpului au fost găsite numeroase piese, aflate în colecția Muzeului Județean Buzău.
'Trebuie să ne închipuim acea zonă împădurită și locuită, cu mai multe așezări care gravitau în zona punctelor înălțate folosite nu neapărat ca locuire în sensul de sat, ci puncte unde aveau loc ritualuri magico-religioase.
Într-un efort deosebit, oamenii au pavat o suprafață de aproximativ 960 de metri pătrați. Acea zonă cu atâta piatră, este clar că vorbim de un efort colectiv foarte mare, mai ales pentru acum 4.000 de ani.
Este foarte greu să spunem noi, să identificăm acele ritualuri, nu putem vorbi de sacrificii umane, nu avem nicio dovadă, dar cu siguranță erau făcute diferite ritualuri religioase, foarte probabil în onoarea zeilor, în onoarea unor momente deosebite de peste an.
De-a lungul timpului au fost găsite piese care se regăsesc în expozițiile noastre, recipiente ceramice, unelte, podoabe, arme', a mai precizat Daniel Costache.
Situl arheologic va fi deschis timp de două săptămâni, cercetările cel mai probabil urmând să fie continuate pe parcursul anului viitor.