Bolnav, Cornel Constantiniu renunță la muzică la 50 ani. Vestea grăbește sfârșitul fratelui geamăn

Cornel Constantiniu împlinește 78 de ani. Este unul dintre cei mai iubiți artiști, făcând parte din Generația de Aur a muzicii ușoare românești alături de nume ca Angela Similea, Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Aurelian Andreescu sau Dan Spătaru.

Cornel Constantiniu a absolvit, în 1969, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» din București. Născut în 1945, avea la absolvire 24 de ani.

A debutat ca actor de la o vârstă foarte fragedă

„Aveam 11 ani, tata tocmai murise, brusc, de congestie cerebrală, lăsândd în familia mea foarte multă suferință. Eram la bunica, și ea a văzut întâmplător, în ziarul "Informația Bucurestiului", un anunț în care se caută perechi de gemeni pentru a juca în piesa "Print și cerșetor", după Mark Twain, care urma să fie pusă în scena la Teatrul Tineretului din București. Am fost la preselecție și, din zecile de perechi de gemeni care erau acolo, ne-au ales pe noi.

Citește și: Singura divă din filmul românesc, alungată de pe scenă la 40 ani. Plătește pentru „păcatele” soțului

Mircea era prințul, eu eram cerșetorul. Aproape doi ani de zile am jucat cu casa închisă. Am avut un succes fulminant. Veneau autocare cu copii din toată tara să ne vadă”, își amintea într-un interviu.

Prima slujbă, de actor

În 1970, Cornel Constantiniu debutează în cadrul concursului «Steaua fără nume» fiind primul câștigător al trofeului. Se angajează actor la Teatrul Național «Vasile Alecsandri» din Iași. După doi ani va face parte din trupa Teatrului Muzical «Ion Vasilescu» din București. În 1982, devine solist al secției de estradă din Ansamblul «Rapsodia Română».

La o vârstă la care cariera sa era în floare, primește un diagnostic cumplit. Cornel Constantiniu este bolnav de Parkinson din anul 1993. Avea 49 de ani. Tot de atunci, spune el, a început să aibă probleme cu articularea cuvintelor și a renunțat să mai urce pe scenă.

„Aveam un Parkinson galopant, violent, picioarele și capul mi se bălăngăneau în toate direcțiile. Nu mă mai puteam numi om. Dacă ziarele și televiziunile n-ar fi sărit în ajutor să strângă bani pentru operația mea, care mi-a calmat tremurul și încordările atât de dureroase ale corpului, nu știu ce aș fi făcut”, mărturisea artistul.

Citește și: Campioană la culturism îl distruge pe interopul Litrașu care i-a lovit fratele. „Bate, taie oameni”

Zece ani mai târziu, Cornel Constantiniu acordă un interviu pentru Formula-As în care spune experiențele dramatice prin care a trecut. Mai multe operații, dar și pierderea fratelui geamăm care l-a tulburat nespus.

„Sunt foarte dărâmat. Acum aproape două luni, a murit fratele meu geamăn, Mircea. S-a stins după un cancer care a apărut peste noapte și a evoluat galopant, în 5 luni de zile. Un frate geamăn înseamnă o legătură foarte specială de iubire, pe care nu o poți explica.

Noi eram capabili să vorbim și fără cuvinte. Am rămas golit sufletește de când s-a dus. Era ființa pe care o iubeam cel mai mult pe lume, omul de care mă simțeam cel mai apropiat, în ciuda faptului că locuia departe, în Africa de Sud, unde fugise de regimul comunist. Nu știu, dar plecarea lui din țară mi-a marcat în mod hotărât viață. Și acum moartea lui...”, spunea Cornel în 2009.

Artsitul crede că boala pe care o avea „l-a dărâmat” și pe fratele lui.

„La prima operație pe care am avut-o, în 1999, la Cape Town, Mircea m-a ținut în brațe tot timpul intervenției. Iar acum 4 ani, la operația de la Viena, m-a dus pe brațe că pe un sugar, fiindcă nu mai puteam nici măcar umbla. El mă ordona, mă organiza, îmi insufla energie. Acum, la final, s-a dovedit a fi invers. Cât am stat la el, timp de 3 săptămâni, în ciuda metastazelor, s-a simțit bine, a mai putut să se bucure cât de cât de viață. Cum am plecat, a început să se stingă. Și exact la o luna, pe 6 mai, a murit”, spunea în 2009.

Artistul crede că fratele lui s-a îmbolnăvit de suferință și necaz pentru boala lui.

„Nu suporta să mă vadă în halul asta. De când a murit, drumul ce-l mai am de parcurs mi se pare teribil de greu. Durerea e aici, în piept. Nu pot trece peste ea. (Începe să plângă.) Mai ales că era un om atât de bun. A fost foarte bun cu mine, țoață viață lui. Era omul alaturi de care mă simțeam cel mai iubit”, spuna atunci artistul.

Căsătoriți de peste 50 de ani

Este căsătorit de mai bine de 55 de ani. Deși, a fost un artist frumos și curtat de femei, a rămas fidel soției sale.

„Auzisem că venea de la Drept, că era dintr-o familie de intelectuali și că "le are", deci, cu cititul. Mai mult eu o plăceam, decât ea pe mine, dar nu mă deranja, fiindcă și-așa ea avea ceva foarte misterios, în felul în care se purta cu cei din jur. Eram o fire răbdătoare și mă gândeam că o să avem, oricum, toată viață pentru a ne cunoaște.

Așa că am aplicat metoda picăturii chinezești, soptindu-i regulat la ureche că tot am s-o iau de nevasta într-o zi. Nici n-a durat mult. La sfârșitul anului întâi, eram deja căsătoriți, fară surle și trâmbițe”, potrivit aceleiași surse.

Cornel Costantiniu mai spune că nu crede în Viața de Apoi pentru că niciunul din oameni plecați nu i-a mai dat vreun semn. Își visează fratele și pe Dan Spătaru sau Aurelian Andreescu.

Un miracol că mai trăiește

”Cornel a avut la viața lui nu mai puțin de 9 operații. Cea mai grea a fost cea de la Viena, efectuată pe creier de marele profesor neurochirurg Francois Alesch. Celelalte 8 au fost pentru schimbarea neurostimulatorului din piept. A trecut printr-o mare cumpănă. Eu cred că este o mare minune că el mai trăiește.

La 50 de ani, Cornel a făcut o formă galopantă de Parkinson. I-am spus acum că este norocos. Toți în jurul lui sunt morți. ‘Te plimbau, sunau să întrebe de sănătatea ta…’ Și ei au murit înaintea lui. E deprimant. Cancerul acesta face ravagii. Este o boală nenorocită”, a mai declarat, pentru fanatik, Domnița Constantiniu.